Măști neconforme vândute în România! Le-ai cumpărat și tu? Galerie foto cu produse scoase de pe piață

Măști neconforme vândute în România! Le-ai cumpărat și tu? Galerie foto cu produse scoase de pe piață
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Unsprezece tipuri de măști au fost retrase de la vânzare potrivit ANPC, printre care se numără și foarte multe modele N95 (mai scumpe și, teoretic, mai sigure), dar și un model pentru copii.

Nimeni nu spune, însă, care sunt acestea, într-un moment în care oricum nervii oamenilor sunt întinși la maximum.

”Piața plină de măști neconforme”

Piața este plină de măști neconforme, atrag atenția autoritățile, după luni întregi de pandemie în care oamenii continuă să se îmbolnăvească într-un ritm alarmant.

Potrivit Agerpres, peste 93% din măștile verificate de ANPC la sfârșitul lunii nu se încadrau în prevederile legale în vigoare, și erau vândute inclusiv în Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, la farmaciile Sensiblu şi Help Net, dar şi benzinăriile Lukoil sau pe eMAG.ro.

ADVERTISING

Informația apărută recent în presă a sădit și mai multă neîncredere chiar și între cei mai disciplinați dintre români, care s-au simțit, pe bună dreptate, înșelați de cei care ar trebui să le asigure protecția.

Retrase temporar vs. retrase definitiv

Eduardt Cozminschi, președintele ANPC, a explicat pentru Digi24 că există, de fapt, două tipuri de măști neconforme. Este vorba despre măștile neconforme retrase temporar de la vânzare (de exemplu, nu sunt etichetate corect - după aplicarea unei etichete corecte, măștile se întorc pe raft și pot fi vândute) dar și măștile neconforme retrase definitiv de la vânzare.

ADVERTISING

Acestea din urmă sunt cele care nu respectă normele de calitate (de exemplu, capacitatea lor de filtrare nu este certificată de un organism autorizat pentru acest lucru în Europa). Adică prezintă risc pentru sănătate.

Tot președintele ANPC a explicat, nonșalant, că „e destul de greu pentru clientul obișnuit să-și dea seama” care sunt cele bune și care ne pun în pericol viața.

Și mai spune că este reponsabilitatea vânzătorului să se asigure că măștile respectă normele de etichetare și de calitate pentru a putea fi vândute și, dacă vrea, se poate adresa ANPC pentru a obține informațiile necesare.

ADVERTISING

Și totuși, care sunt măștile periculoase pe care le-am purtat în tot acest timp?

Măștile neconforme retrase definitiv de la vânzare din urmă sunt, de fapt, cele mai periculoase, o spune chiar portalul ANPC, care ne trimite, pentru detalii, să studiem site-ul Uniunii Europene.

Mai jos vă arătăm care sunt măștile retrase de pe piață până la această ora, și despre care autoritățile europene spun că ”este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerințele de sănătate și siguranță și, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare”.

FACE MASK - Disposable Protective Mask

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

KN 95 Protective Mask

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Face Mask

Cod de bare:  2700300964108 Numărul lotului:  F20040011 Marcă: Meli Care

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Particle filter mask

Numărul lotului:  2020050420 Marcă: FEALTER ™ Tipul/numărul modelului:  AN-001

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable Protective Mask

Cod de bare:  5949072716202 Numărul lotului:  20200605 Tipul/numărul modelului:  1620

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable face mask

cod de bare:  5949072715991 Numărul lotului:  20200605 Marcă: BSPGUARD Tipul/numărul modelului:  1599

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

KN 95 FACE MASK

cod de bare:  5949072715410
Numărul lotului:  20200605

Marcă: BSPGUARD
Tipul/numărul modelului:  1541

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable Protective Mask

cod de bare:  6985452157509

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable Protective Mask

cod de bare:  5949096544027
Numărul lotului:  200300102

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable face mask

cod de bare:  5949072716202 Numărul lotului:  20200605 Marcă: BSPGUARD

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable protective mask with 3 layers with 3 folds, with elastic

cod de bare:  4895170326625
Numărul lotului:  202007

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Disposable protective mask for children

cod de bare:  5948874801673 Numărul lotului:  JAX-Y20-M05-D07 Marcă: #BacktoSchool Meli Melo

Screenshot_2020-11-30-Masca-de-filtrare-a-particul
Sursa: EC.europa.eu

Ai vreuna dintre aceste măști în casă? Gândește-te de două ori înainte să o porți.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇