Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa, marţi, 1 Decembrie, începând cu ora 11:00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf din Capitală.
Potrivit unui comunicat al MApN, pe timpul ceremoniei se va ţine un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc şi a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori şi va susţine o alocuţiune.
Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfăşura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.
De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.
Vineri, la Terenul de instrucţie Ghencea, a avut loc o repetiţie în cadrul căreia militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul" au tras salve de tun.
Luni e repetiţie la Arcul de Triumf
De asemenea, luni, începând cu ora 11:00, va avea loc o repetiţie la Arcul de Triumf, care se va desfăşura în aceleaşi condiţii de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.
Accesul publicului nu va fi permis în zona de desfăşurare a evenimentului şi nici în spaţiile adiacente locului de desfăşurare a repetiţiei.
Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems - RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară ceremonia dedicată Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din HG nr. 912/2010.
Urmează restricţii rutiere
Pentru buna desfăşurare a ceremoniei oficiale organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenţei în trafic şi informarea conducătorilor auto asupra restricţiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie şi 1 Decembrie.