Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, critică Avocatul Poporului pentru că a cerut spitalelor COVID să afișeze că sunt monitorizate ”prin mandatul de mecanism național de prevenție a torturii”.
El a precizat, la Realitatea Plus, că a cerut DSP-urilor să evalueze dacă spitalele au primit reclamații de la pacienți. Tătaru a spus că, până, acum nu au existat astfel de sesizări.
”Eu am cerut direcțiilor de sănătate publică din fiecare județ să evalueze fiecare spital care a primit această notificare de monitorizare din partea Avocatului Poporului. Să obținem de la acele unități sesizările. Eventualele reclamații primite de la pacienți, dacă au existat, referitor la internare, referitor la tratament. Până acum n-au ajuns la noi astfel de sesizări”
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
Ministrul a mai declarat că medicii se simt jigniți și urmăriți, în urma acestei decizii.
”Sunt foarte contrariați, se simt jigniți, se simt urmăriți, se simt apăsați. Se simt controlați, pentru ceva ce nu au făcut. Să aduci asemena acuze și să pui la toate afișierele din aceste instituții unitate monitorizată pentru combaterea torturii... mi se pare că s-a schimbat ceva în rău în această țară”
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății
Tătaru a precizat că tot mai mulți pacienți revin în spitale, la medicii pe care nu i-au putut vedea în contextul pandemiei.
”Este o palmă dată Avocatului Poporului”, a punctat Tătaru.
Notificarea
La începutul lunii iunie, spitalele din România au primit o notificare din partea AP cum că sunt “monitorizate prin declanșarea mecanismului național de prevenire a torturii”.
Ulterior, premierul Ludovic Orban a anunțat că încearcă să găsească o soluție pentru schimbarea Avocatului Poporului.