Papa Leon al XIV-lea ar putea să nu mai viziteze Statele Unite pe durata mandatului președintelui Donald Trump, pe fondul tensiunilor tot mai vizibile dintre Vatican și administrația americană.
Potrivit unei relatări apărute în presa americană, ruptura a fost accentuată de o întâlnire tensionată între oficiali ai Vaticanului și Pentagon, considerată fără precedent.
Pontiful, născut în SUA, a criticat în mod repetat politicile lui Trump, în special în domeniul imigrației și al conflictelor militare. El a condamnat războiul din Iran și a descris tratamentul aplicat migranților de administrația americană drept „extrem de lipsit de respect”, relatează The Independent.
Întâlnire fără precedent între Vatican și Pentagon
Tensiunile au escaladat după discursul papei din ianuarie, susținut în fața corpului diplomatic al Vaticanului, în care acesta a criticat statele care promovează conflictul. Ulterior, Departamentul Apărării al SUA l-a invitat la discuții pe cardinalul Christophe Pierre, emisarul personal al papei în Statele Unite.
Potrivit relatărilor, solicitarea Pentagonului pentru o astfel de întâlnire este „fără precedent”. Surse citate de publicația The Free Press susțin că oficialii americani au interpretat declarațiile papei drept atacuri directe la adresa politicilor lui Trump.
Un punct sensibil ar fi fost referirea la așa-numita „Doctrină Donroe”, o reinterpretare a Doctrinei Monroe promovată de Trump, care vizează controlul necontestat al SUA asupra emisferei vestice.
Papa avertizase că „o diplomație care promovează dialogul și caută consensul între toate părțile este înlocuită de o diplomație bazată pe forță, fie a unor indivizi, fie a unor grupuri de aliați”.
Refuzul invitației la aniversarea SUA
În urma acestor tensiuni, papa ar fi refuzat invitația lui Donald Trump de a participa la celebrarea a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite.
În locul unei vizite oficiale la Washington, pontiful ar urma să petreacă ziua de 4 iulie pe insula Lampedusa, un simbol al crizei migrației, unde ajung numeroși migranți africani care încearcă să intre în Europa.
Un oficial de la Vatican a declarat că papa nu intenționează să viziteze SUA în actualul context politic și că este posibil „să nu viziteze niciodată Statele Unite sub această administrație”.
Pentagonul respinge acuzațiile
Reacția oficialilor americani nu a întârziat. Un reprezentant al Departamentului Apărării a declarat că relatarea despre întâlnirea cu Vaticanul este „puternic exagerată și denaturată”.
„Întâlnirea dintre oficialii Pentagonului și cei ai Vaticanului a fost o discuție respectuoasă și rezonabilă. Nu avem decât cea mai înaltă considerație și salutăm continuarea dialogului cu Sfântul Scaun”, a precizat oficialul.
Schimb de replici dure pe tema Iranului
Conflictul de poziții dintre papa Leon și Donald Trump a continuat și după acel episod. După ce liderul de la Casa Albă a amenințat că va distruge „întreaga civilizație a Iranului”, papa a reacționat public. „Astăzi, după cum știm cu toții, a existat și această amenințare la adresa întregului popor iranian. Iar acest lucru este cu adevărat inacceptabil”, a spus pontiful.
El a subliniat că situația nu ține doar de dreptul internațional, ci este „o problemă morală care privește binele întregului popor, în integralitatea sa”.
Ulterior, papa a salutat armistițiul de două săptămâni anunțat între SUA și Iran, spunând că îl primește „cu satisfacție” într-un context de tensiuni globale majore.
Critici și pentru retorica religioasă a oficialilor americani
Papa a reacționat și la declarațiile secretarului american al Apărării, Pete Hegseth, care a îndemnat la rugăciuni pentru victoria SUA în Iran „în numele lui Iisus Hristos”. Pontiful a respins această abordare, afirmând că Iisus „nu ascultă rugăciunile celor care poartă război, ci le respinge”.
În mesajul de Paște, papa a făcut un nou apel la pace: „În această zi de sărbătoare, să abandonăm orice dorință de conflict, de dominație și de putere și să îl implorăm pe Domnul să dăruiască pacea sa unei lumi devastate de războaie”.
Mesajele contrastante ale lui Trump
În aceeași zi, Donald Trump a publicat un mesaj agresiv pe rețeaua Truth Social, în care amenința infrastructura Iranului.
„Marți va fi Ziua centralelor electrice și Ziua podurilor, toate la un loc, în Iran. Nu va mai fi nimic asemănător!!! Deschideți naibii strâmtoarea, nebunilor, altfel veți trăi în iad - O SĂ VEDEȚI! Slavă lui Allah.”, a scris Trump.
G.P.
