Băluță amenajează parcul Donald J. Trump, în Sectorul 4

Băluță amenajează parcul Donald J. Trump, în Sectorul 4
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, anunță că amenajează un nou parc numit „Donald J. Trump”.

Primăria condusă de Daniel Băluță a inaugurat, în 2023, Parcul Tudor Arghezi. Absolut necesar, în zonă, dat fiind modul în care autoritățile le-au permis dezvoltatorilor să construiască blocuri, în zona Metalurgiei.   

În toamna anului trecut, Daniel Băluță a anunțat că începe lucrările la o extindere cu 4 hectare a acestui parc.

„Azi, aici, la parcul Tudor Arghezi, unul dintre cele mai mari și mai frumoase parcuri ale Capitalei, extindem cu încă 4 hectare plămânii verzi ai Sectorului 4. Prin care respirăm împreună, cu toții, noi, bucureștenii. Practic, începând de acum, se îndeplinește încă o promisiune pe care am făcut-o comunității Sectorului 4, aceea ca acest frumos parc în care ne aflăm, Tudor Arghezi, să fie dublat ca suprafață. Și asta nu e tot! Așa cum am promis, pe această nouă suprafață de parc, vom avea și trei super-locuri de joacă, dotate cu echipamente complexe și tobogane, în interiorul cărora copiii mai mici ai Sectorului 4 să-și poată dezvolta abilitățile motrice și sociale”, a declarat Daniel Băluță, pe 25 septembrie 2025.

ADVERTISING

Astăzi, după discuții cu reprezentanți ai Statelor Unite, Băluță a anunțat că va numi acest nou parc „Donald J. Trump”.

„Comunitatea noastră, a Sectorului 4, poate deveni parte a unei povești globale, de prietenie și respect între națiuni.

Anul acesta, când Statele Unite vor sărbători 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență, momentul ce a marcat nașterea națiunii americane, și noi vom putea marca lucrul acesta într-un mod deosebit.

Noul parc, pe care îl amenajăm lângă Parcul Tudor Arghezi, va celebra acest moment important și va purta numele actualului președinte al Statelor Unite, Donald J. Trump, ca simbol al prieteniei și valorilor comune care ne unesc.

ADVERTISING

În semn de considerație pentru aceste valori, m-am întâlnit recent cu trimisul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo Zampolli și cu noul ambasador al Statelor Unite în România, Excelența Sa, Darryl Nirenberg, pentru a discuta despre colaborarea și legăturile dintre comunitățile noastre”, a scris Băluță pe Facebook.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇