Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Floriile, numite și Duminica Stâlpărilor, una dintre cele mai importante zile din calendarul religios. Sărbătoarea amintește de intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulțime cu ramuri de măslin și de finic și cu strigătul: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”.
Floriile deschid ciclul marilor sărbători pascale și marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Paștelui, cunoscută drept Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare.
Din seara acestei zile încep în biserici deniile, slujbele speciale ale Săptămânii Mari, care refac, pas cu pas, drumul de la intrarea lui Iisus în Ierusalim până la Răstignire și Înviere.
Floriile aduc și a doua dezlegare la pește din post, după Buna Vestire.
Potrivit tradiției creștine, cu o săptămână înainte de patimile sale, Iisus Hristos a intrat în Ierusalim călare pe un asin, însoțit de cei 12 apostoli. Mulțimea l-a recunoscut drept Mesia și l-a întâmpinat cu ramuri și cântări de bucurie, primindu-l ca pe un împărat al păcii.
Tocmai această întâmpinare stă la originea unuia dintre cele mai cunoscute obiceiuri de Florii: mersul la biserică cu ramuri înmugurite, care sunt sfințite de preot și apoi duse acasă.
În Țara Sfântă, Iisus a fost întâmpinat cu ramuri de finic. În spațiul românesc, locul acestora a fost luat de salcie, planta care înfrunzește devreme, la început de primăvară, și care a devenit în timp simbolul local al Floriilor.
După slujbă, credincioșii duc ramurile de salcie acasă și le așază la icoane, la geamuri, la uși sau la porți, cu credința că vor apăra casa și familia de rele și necazuri. În multe locuri, salcia este păstrată de la un an la altul.
În tradiția populară, ramurile sfințite sunt folosite și în alte ritualuri: unii ating cu ele copiii, pentru a crește sănătoși și înțelepți, alții le folosesc simbolic pentru binele gospodăriei ori le duc la mormintele rudelor, ca semn că Paștele se apropie.
Tradiții și obiceiuri
În jurul salciei s-au strâns de-a lungul timpului numeroase legende populare. Unele spun că salcia nu a avut dintotdeauna ramurile plecate și că și le-ar fi lăsat în jos din smerenie și durere, după Răstignirea lui Hristos.
O altă istorisire populară spune că Maica Domnului ar fi trecut o apă pe crengile unei sălcii, în drumul ei către locul răstignirii. Există și legenda potrivit căreia crengi de salcie ar fi fost folosite la biciuirea Mântuitorului, iar copacul s-ar fi „rușinat”, aplecându-și pentru totdeauna ramurile spre pământ.
Tot astăzi, în unele sate, șnurul de la mărțișor este agățat într-un pom înmugurit sau înflorit, pentru sănătate și belșug.
Fetele singure pun busuioc sub pernă, cu speranța că își vor găsi ursitul sau că se vor mărita în acel an. În alte locuri, zestrea este scoasă din casă și aerisită.
S-au păstrat și credințe legate de această zi. Se spune că așa cum este vremea de Florii, așa va fi și de Paște.
În unele părți ale țării, oamenii nu se spală pe cap, de teamă să nu albească precum pomii în floare. În altele, se spală tocmai de Florii, cu apă în care au fiert busuioc și alte plante, pentru sănătatea și frumusețea părului. Tot acum sunt fierte și plantele care vor fi folosite la vopsirea ouălor.