Sala de bal a lui Trump aprobată de o comisie de urbanism, dar blocată de un judecător

Sala de bal a lui Trump aprobată de o comisie de urbanism, dar blocată de un judecător
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Planurile pentru imensa sală de bal dorită de Donald Trump la Casa Albă au fost aprobate de o comisie federală de urbanism formată din apropiați ai președintelui, însă lucrările rămân în așteptarea unei decizii judecătorești.

Marți, un judecător federal a ordonat oprirea construcției acestei noi săli de bal, dând o lovitură serioasă unuia dintre cele mai ambițioase proiecte desfășurate la Casa Albă în ultimul secol, notează AFP. Guvernul a făcut apel.

În ciuda acestei hotărâri, procesul de examinare de către Comisia națională de planificare a capitalei (NCPC), compusă în mare parte din aliați ai lui Trump, a continuat conform programului. Cu opt voturi contra unu, comisia a aprobat construcția acestei clădiri cu două etaje și cu o suprafață de 8.360 de metri pătrați, ceea ce l-a făcut pe Trump foarte fericit.

image



"Decizia (judecătorului) nu are nicio influență asupra activității noastre de astăzi. (...) Din punctul meu de vedere, suntem sesizați cu un proiect. Ni s-a cerut să îl examinăm și aceasta este tocmai misiunea noastră astăzi", a explicat Will Scharf, președintele comitetului de urbanism responsabil de siturile guvernamentale din regiunea Washington.

Această undă verde, care nu are un impact direct asupra deznodământului cazului în instanţă, contrastează cu criticile repetate ale arhitecților și specialiștilor în patrimoniu la adresa proiectului.

În decembrie, National Trust for Historic Preservation (NTHP) a sesizat justiția, acuzând administrația Trump că nu a respectat cerințele legale privind ancheta publică și nici nu a obținut autorizația Congresului pentru acest proiect, al cărui buget s-a dublat, crescând de la 200 la 400 de milioane de dolari.

În octombrie, Trump a dispus dărâmarea cu buldozerul a unei întregi aripi a Casei Albe pentru a construi această sală de bal menită să găzduiască până la 1.000 de persoane pentru diverse recepții și dineuri în onoarea demnitarilor străini.

Devenit un subiect deosebit de drag lui Donald Trump, președintele evocă acum foarte frecvent progresele șantierului în apariții publice fără nicio legătură aparentă cu subiectul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇