România a pierdut meciul amical cu Slovacia, scor 0-2, ultimul din mandatul lui Mircea Lucescu. Selecționerul nu a fost prezent la meci din cauza problemelor medicale.
„Tricolorii” au avut o prestație slabă în Slovacia și au luat gol după doar 7 minute. Bîrligea a deviat cu pieptul în propria poartă după o lovitură de cap trimisă de Hancko.
Jocul „tricolorilor” nu s-a îmbunătățit, iar până la pauză nu am avut nicio ocazie de a marca.
La pauză, pe teren și-a făcut apariția și portarul debutant Marian Aioani. Câteva secunde mai târziu, la prima atingere de balon, el a pasat direct la adversar, iar Strelec a punctat fără emoții.
Apoi, România a avut două ocazii de a marca prin David Miculescu, dar acesta a ratat de puțin ținta.
România a încheiat astfel mandatul lui Mircea Lucescu, iar acesta va fi înlocuit curând de Gică Hagi.
SLOVACIA - ROMÂNIA 2-0
90+2 - Final de meci!
90 - 2 minute suplimentare.
80 - Aioani iese greșit, dar slovacii trimit în bara transversală!
76 - Schimbări România: Dobre și Coubiș intră în locul lui Man și Drăgușin.
73 - Schimbare România: Răzvan Marin intră în locul lui Stanciu.
65 - Miculescu e din nou aproape de gol, dar reluarea sa cu capul e scoasă de sub bară!
62 -Schimbări România: Ianis Hagi intră în locul lui Tănase, Mihăilă în locul lui Baiaram, iar Screciu în locul lui Dragomir.
53 - Miculescu reia cu capul puțin pe lângă poartă din centrarea lui Bancu.
48 - Aioani intervine și blochează golul de 3-0 al slovacilor.
46 - Incredibil! GOL SLOVACIA! Aioani greșește halucinant la prima atingere de balon la debut, pasează direct la adversar, iar Slovacia face 2-0 prin Strelec!
46 - Se reia jocul!
Schimbări România: Aioani și Miculescu intră în locul lui Radu și Bîrligea.
45 - Pauză!
43 - Ionuț Radu intervine excelent și scoate în corner un șut din lovitură liberă!
39 - Bîrligea primește în careu, dar trage peste poartă.
35 - Dennis Man trage din marginea careului, dar șutul e respins în față.
31 - Jocul României e foarte slab, nu am avut încă nicio ocazie.
24 - Ritmul este mai slab, Slovacia are posesia totală.
12 - Suslov trage pe lângă poartă de la 25 de metri.
7 - GOL SLOVACIA! Bîrligea marchează în propria poartă cu pieptul după o reluare cu capul a lui Hancko.
7 - Radu scoate în corner un șut pe centrul porții sub transversală!
2 - Stanciu trage din unghi, dar mingea se duce mult alături.
1 - A început meciul!
Info:
Echipele de start:
Slovacia: Rodak - Valjent, Vavro, Obert, Hancko - Rigo, Lobotka, Benes - Suslov, Strelec, Haraslin
Rezerve: Dúbravka, Takáč, Pekarik, Gyomber, Duda, Mraz, Tupta, Hrošovský, Škriniar, M. Sauer, Kaprálik, Bero, Mesík, Krčík
România: Ionuț Radu - Rațiu, Drăgușin, Ghiță, Bancu - Fl. Tănase, Vl. Dragomir, Stanciu - Man, Bîrligea, Baiaram
Rezerve: Aioani, L. Popescu, Coubiș, Miculescu, Ianis Hagi, Burcă, Mihăilă, M. Coman, Sorescu, Ad. Rus, Screciu, Dobre, Petrila, R. Marin, Ciubotaru
Acesta este ultimul meci din mandatul lui Mircea Lucescu, dar selecționerul a rămas în România din cauza problemelor medicale.
După plecarea lui Mircea Lucescu, Gică Hagi va prelua echipa națională.
Meciul este televizat de Antena 1.
