O mare bombă stă să explodeze chiar la debutul Campionatului Mondial de Formula 1, ediția 2026.
Multiplul campion mondial olandez Max Verstappen, de la echipa Red Bull Racing, s-a săturat de noile reglementări ale FIA, care au dat peste cap toate calculele la titlu și toate cursele de până acum. Și are în calcul o decizie radicală. Să plece din Marele Circ!
Campionul Red Bull recunoaște că nu se mai bucură de curse. După etapa disputată azi la Suzuka, în cadrul Marelui Premiu al Japoniei, în care a obținut doar un modest loc 8, Verstappen, de 4 ori campion mondial în palmaresul său, nu mai este convins că vrea să continue în Formula 1, căci felul în care arată acum Formula 1 nu îl mai atrage deloc pe Max Verstappen.
„Asta spun și eu. Mă gândesc la tot ce ține de viața din paddock. În viața personală sunt foarte bine. Aștepți tot anul cele 24 de curse, acum sunt 22, dar de obicei sunt 24. Ajungi să te întrebi dacă merită cu adevărat sau dacă nu cumva te-ai simți mai bine acasă, alături de familie, văzându-ți mai des prietenii, mai ales atunci când nu te mai bucuri de sportul pe care îl practici.
Pot accepta fără probleme să fiu pe locul 7 sau 8. Știu foarte bine că nu poți domina mereu, nu poți fi tot timpul pe primul sau al doilea loc ori să te bați constant la podium. Sunt realist și am mai trecut prin astfel de momente. Nu am câștigat mereu în Formula 1. Dar, în același timp, atunci când ești pe locul 7 sau 8 și nu te mai bucuri de tot ceea ce înseamnă acest sport, nu mai pare ceva natural pentru un pilot”, a explicat olandezul pentru televiziunea americană ESPN.
Verstappen are doar 12 puncte bifate în primele 3 curse din an, fiind pe locul 9 în clasamentul general în aceste circumstanțe. Lider este Kimi Antonelli, italianul de doar 19 ani de la Mercedes, cu 72 de puncte, urmat de colegul său George Russell, Marea Britanie, cu 63 de puncte și de monegascul Charles Leclerc de la Ferrari, cu 49 de lungimi.
D.A.
