Poliția israeliană i-a împiedicat pe cei mai importanți clerici catolici din Ierusalim să ajungă la slujba de Florii

Poliția israeliană i-a împiedicat pe cei mai importanți clerici catolici din Ierusalim să ajungă la slujba de Florii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Polițiști israelieni i-au împiedicat duminică pe cardinalul Pierbattista Pizzaballa, patriarhul latin al Ierusalimului, și pe părintele Francesco Ielpo, custodele Țării Sfinte, să ajungă la Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului, unde urmau să celebreze slujba de Florii.

Potrivit unui comunicat comun al Patriarhiei Latine și al Custodiei Franciscane a Țării Sfinte, citat de Times of Israel, cei doi înalți clerici se deplasau în mod privat, fără procesiune și fără caracteristicile unui act ceremonial public, când au fost opriți de poliție și forțați să se întoarcă.

Instituțiile catolice au calificat incidentul drept „un precedent grav”, afirmând că măsura „ignoră sensibilitățile a miliarde de oameni din întreaga lume care, în această săptămână, privesc spre Ierusalim”.

Ele au subliniat că, de la începutul războiului, au respectat toate restricțiile impuse, inclusiv anularea adunărilor publice, interzicerea participării credincioșilor și transmiterea ceremoniilor pentru publicul din întreaga lume.

În comunicat, decizia poliției este descrisă drept „o măsură vădit nerezonabilă și grosolan disproporționată”.

Reprezentanții Bisericii spun că hotărârea reprezintă „o abatere extremă de la principiile elementare ale rezonabilității, libertății de cult și respectării Status Quo-ului”, exprimându-și totodată „profunda tristețe” față de faptul că rugăciunea a fost împiedicată într-una dintre cele mai sacre zile din calendarul creștin.

Potrivit Vatican News, în declarația comună se arată că este pentru prima dată în secole când capii Bisericii au fost împiedicați să celebreze slujba de Florii la Biserica Sfântului Mormânt.

Într-un comunicat, Poliția israeliană a susținut că restricția a fost impusă din motive de securitate, în contextul războiului cu Iranul, afirmând că toate locurile sfinte din Orașul Vechi au fost închise credincioșilor, mai ales cele fără adăposturi anti-bombă. Potrivit Reuters, autoritățile au invocat și lipsa unui acces adecvat pentru intervențiile de urgență.

Un răspuns a venit și de la cabinetul lui Benjamin Netanyahu: „Astăzi, dintr-o grijă deosebită pentru securitatea lui, poliţia din Ierusalim l-a împiedicat pe Patriarhul latin, cardinalul Pizzaballa, să celebreze slujba la Biserica Sfântului Mormânt. Nu a existat absolut nicio intenţie răuvoitoare, doar preocuparea de a-i garanta securitatea”.

Sursa citată a mai anunțat că forţele de securitate pregătesc un plan pentru a le permite responsabililor religioşi să se roage la Sfântul Mormânt în zilele din Săptămâna Mare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇