Lidera mondială WTA, Aryna Sabalenka din Belarus, a câștigat finala turneului WTA Masters 1000 de la Miami, intrând de acum într-o galerie extrem de selectă din istoria tenisului.
În ultimul act din SUA, Sabalenka a trecut de favorita gazdelor, Coco Gauff, 4 WTA, scor 6-2, 4-6, 6-3.
Este doar a 5-a femeie din istoria sportului alb care bifează dubla Indian Wells – Miami în același sezon, „Sunshine Double”, așa cum o numesc americanii.
Sportiva de 27 de ani a avut un procentaj excelent pe primul serviciu, un 79 la sută solid, cu care a dominat-o pe Gauff în prima manșă. Gauff a echilibrat partida și a câștigat un set doi disputat, însă, după 2 ore și 11 minute, Sabalenka s-a impus la finalul unui decisiv de poveste, bifând unul dintre marile vise din tenis.
Va intra, așadar, pe o listă mai mult decât selectă, alături de nume precum Steffi Graf, Kim Clijsters, Victoria Azarenka și Iga Swiatek.
1.151.380 $ a câștigat Aryna Sabalenka pentru triumful de la Miami din acest an.
