Ziua 1494 Odesa a fost atacată cu peste 60 de drone. O maternitate și zeci de clădiri au fost avariate. Copil ucis în Rusia

<span style="color:#990000;">Ziua 1494</span> Odesa a fost atacată cu peste 60 de drone. O maternitate și zeci de clădiri au fost avariate. Copil ucis în Rusia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1494 de război, rușii au atacat Ucraina cu aproape 300 de drone. Sunt numeroase victime, dar și pagube materiale.

Odesa a fost atacată cu peste 60 de drone. O persoană a murit și peste 10 au fost rănite, inclusiv un copil. Au fost avariate o maternitate, clădiri rezidențiale, firme, precum și portul și infrastructura critică.

Două persoane au fost ucise și alte două rănite într-un atac cu o dronă rusească asupra orașului Krivoi Rog.

O altă persoană a fost ucisă în regiunea Poltava, unde a fost emisă o avertizare de raid aerian. Iar în Donețk și Herson, o persoană a fost ucisă și 13 au fost rănite.

De cealaltă parte, un atac cu drone ucrainene a ucis un copil și i-a rănit grav părinții într-o casă din Iaroslavl, la nord de Moscova.

Loviturile Rusiei

  • Rușii au atacat Odesa cu peste 60 de drone - Forțele ruse au lansat un atac la scară largă asupra Odesei noaptea trecută, cu peste 60 de drone. „Din păcate, există pagube extinse. Au fost avariate o maternitate, clădiri rezidențiale, firme, precum și portul și infrastructura critică. Din păcate, până în prezent, o persoană a fost raportată ca fiind ucisă. Condoleanțe familiei și celor dragi. Peste zece persoane au fost rănite, inclusiv un copil”, a anunțat Volodimir Zelenski.
  • Doi morți în Krivoi Rog - Două persoane au fost ucise într-un atac cu o dronă rusească asupra orașului Krivoi Rog. „Doi bărbați au fost uciși și doi răniți. Acestea sunt consecințele atacului inamicului asupra orașului Krivoi Rog”, a scris Oleksandr Hanzha, șeful Administrației Militare a regiunii Dnipropetrovsk, pe Telegram. El a adăugat că o instalație industrială a fost avariată în atac și au izbucnit incendii.
  • O persoană ucisă în Poltava - O persoană a fost ucisă într-un atac cu drone rusești asupra regiunii Poltava și a fost emisă o avertizare de raid aerian. Atacurile au lovit o clădire rezidențială și instalații industriale, a anunțat Administrația Militară a regiunii.
  • 14 victime în Donețk și Herson - O persoană a fost ucisă și 13 au fost rănite în atacurile rusești asupra regiunilor Donețk și Herson. Forțele rusești au vizat infrastructura critică și socială, precum și zonele rezidențiale. Trei blocuri și 12 case au fost avariate.
  • 273 de drone deasupra Ucrainei - Rușii au atacat Ucraina cu 273 de drone noaptea trecută. Forțele Aeriene au raportat că 252 dintre acestea au fost doborâte sau bruiate. Armata a raportat că principala țintă a atacului a fost regiunea Odesa.

Atacurile Ucrainei

  • Copil ucis în Rusia - Un atac cu drone ucrainene a ucis un copil și i-a rănit grav părinții într-o casă din Iaroslavl, la nord de Moscova și, prin urmare, departe de front, potrivit guvernatorului local, Mihail Yevraev.

Alte informații relevante

  • Cooperare între Ucraina și Emiratele Arabe Unite - Ucraina și Emiratele Arabe Unite au convenit să coopereze în materie de apărare în contextul loviturilor cu drone iraniene în întreg Orientul Mijlociu, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. Vizita surpriză a lui Zelenski în Emirate intervine a doua zi după anunțul unui acord în domeniul apărării între Ucraina și Arabia Saudită. Kievul încearcă să profite de expertiza sa în materie de distrugere de drone rusești pentru a ajuta țările din Golf și a trimis experți anti-drone în regiune, în special în Emiratele Arabe Unite și în Arabia Saudită.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇