Mircea Lucescu a oferit ultimele declarații înaintea meciului cu Turcia.
Selecționerul a afirmat că nu știe încă echipa de start, dar că este convins că putem trece de Turcia.
„Meciul se joacă mâine, până atunci nu știm ce echipă va intra în teren. Indiferent cine va juca acolo, jucătorii noștri au valoarea pentru a-și putea domina adversarii direcți. Sunt convins de acest lucru, vom vedea mâine. Nu discutăm înainte de meci de ce s-ar putea întâmpla. Un antrenor își conduce echipa din spatele grupului. Se va scrie în continuare, dar echipele care vor intra mâine în teren vor decide rezultatul final”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Gsp.ro.
De asemenea, Lucescu nu a dorit să răspundă când a fost întrebat dacă îl va titulariza pe Ionuț Radu.
Meciul dintre Turcia și România, din barajul pentru Cupa Mondială din 2026, va fi televizat în țara noastră, joi de la ora 19:00.
Partida va putea fi văzută la TV pe postul Prima TV. În același timp, meciul va fi LIVE Text pe SpotMedia.ro.
Cu o victorie, România va disputa finala barajului pentru calificarea la Cupa Mondială, cu învingătoarea dintre Slovacia și Kosovo.
Acest meci va avea loc pe 31 martie, de la ora 21:45, și va fi televizat de Antena 1.
Dacă vom pierde în Turcia, vom juca un amical cu învinsa dintre Slovacia și Kosovo, dar meciul nu va avea nicio miză.
Meciul dintre Turcia și România ar putea fi ultimul la echipa națională pentru Mircea Lucescu în cazul unei înfrângeri.
