Două persoane au fost rănite joi, după ce un autoturism a intrat pe refugiul unei stații de tramvai de pe bulevardul Octavian Goga din București, în zona intersecției cu strada Nerva Traian.
Accidentul s-a produs în jurul orei 13:30, când șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a rupt gardul de protecție și a ajuns pe peronul unde se aflau călători.
Mașina a lovit atât persoanele aflate în stație, cât și tramvaiul oprit în acel moment.

Cele două victime sunt conștiente și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma impactului, circulația tramvaielor de pe liniile 23 și 27 a fost blocată timp de aproximativ 82 de minute, fiind reluată în jurul orei 14:52, potrivit Societății de Transport București (STB).
Reprezentanții STB au transmis că incidentul s-a produs în stația „Poșta Vitan”, pe sensul spre Piața Unirii, și a fost cauzat de pierderea controlului asupra direcției de mers de către șofer.
Este al doilea accident de acest tip produs în Capitală în această săptămână. Luni, trei adolescenți au fost răniți după ce o mașină implicată într-o coliziune a ricoșat pe un refugiu de tramvai din zona Șoseaua Viilor, incident în urma căruia o altă persoană a fost de asemenea rănită.
