Dorit la naționala României, Gică Hagi a cedat acțiunile de la Farul și revine în antrenorat: Anunț oficial

Dorit la naționala României, Gică Hagi a cedat acțiunile de la Farul și revine în antrenorat: Anunț oficial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gică Hagi (60 de ani) a cedat acțiunile pe care le deținea la Farul și se pregătește de revenirea în antrenorat.

Printr-un comunicat oficial, Farul a anunțat, luni, faptul că Gică Hagi a cedat pachetul de acțiuni pe care îl deținea la Farul.

Gică Popescu, cumnatul său, președinte la Farul și fost căpitan al naționalei României, preia acțiunile „Regelui” la echipa din Constanța.

„Farul are o identitate clară, o academie puternică și un model sănătos. A venit momentul să mă gândesc și la mine, la ceea ce simt că pot face cel mai bine, să antrenez. Farul merge mai departe pe mâini bune, iar Gică e cel mai potrivit să devină acționar majoritar. Este președinte de foarte mulți ani, știe toate problemele noastre și e pregătit să vină cu soluții pentru fiecare dintre ele”, a transmis Gică Hagi.

Hagi este așteptat să preia curând naționala României de la Mircea Lucescu, începând din vară, când ar urma să semneze un contract pe patru ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇