Mircea Lucescu (80 de ani) pregătește o convocare-surpriză la naționala României pentru meciul cu Turcia.
Fără Drăguș și Louis Munteanu, accidentați, naționala României îl are pe Daniel Bîrligea (25 de ani) ca soluție pentru atac, însă acesta are nevoie de dublură.
Potrivit Golazo, „Il Luce” pregătește convocarea lui David Miculescu (24 de ani), fotbalistul FCSB, la echipa națională pentru barajul cu Turcia. Experiența internațională acumulată de Miculescu la FCSB l-a convins pe Lucescu în privința sa, mai scrie sursa citată.
Acesta a mai evoluat ca atacant la FCSB. Miculescu are șase selecții la echipa națională a României, fără gol marcat.
El a înscris opt goluri și a livrat o pasă decisivă în toate competițiile sezonului la FCSB.
