Municipiul Slatina a interzis organizarea activităților de jocuri de noroc, cu excepția celor de tip loto organizate de Loteria Română, după ce Consiliul Local a aprobat vineri, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre inițiat de primarul Mario De Mezzo. Slatina este primul municipiu din țară care adoptă o asemenea măsură.
Decizia a fost luată în pofida protestelor venite din partea angajaților și reprezentanților sălilor de jocuri de noroc din oraș, care au cerut menținerea activității și au invocat riscul pierderii locurilor de muncă. Aleșii locali au aprobat însă proiectul, iar efectele se vor vedea treptat, pe măsură ce autorizațiile existente nu vor mai fi reînnoite.
Primarul Mario De Mezzo a explicat că hotărârea produce deja efecte și că operatorii vor putea funcționa doar până la expirarea autorizațiilor emise de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc.
„Prin proiectul de hotărâre de Consiliu Local de astăzi, am interzis desfășurarea activităților de jocuri de noroc și pariuri sportive în municipiul Slatina. (...) Începând de astăzi, avem o hotărâre care reglementează activitatea sălilor de jocuri și a caselor de pariuri în sensul interzicerii funcționării acestora în municipiul Slatina”, a declarat edilul, citat de Agerpres.
Acesta a spus că unii operatori, care și-au obținut autorizațiile exact înainte de intrarea în vigoare a ordonanței, își vor putea continua activitatea până la expirarea acestora. „Sunt unii care și-au luat autorizația cu o zi înainte să apară Ordonanța în Monitorul Oficial, ei pot funcționa până pe 24 februarie”, a spus De Mezzo.
Primarul susține că perioada de tranziție, de până la un an, oferă predictibilitate atât firmelor, cât și angajaților din domeniu. „Pe 24 februarie, când merg la autorizare, ei trebuie să prezinte o autorizație de funcționare de la Slatina, pe care nu o vor avea. Și atunci, în acel moment, se va închide business-ul, nu va mai putea funcționa în Slatina”, a explicat Mario De Mezzo.
El a insistat că această predictibilitate este importantă inclusiv din perspectivă socială. „Oamenii știu că mai au trei luni de zile ‘până îmi expiră trebuie să îmi găsesc de muncă’. (...) În decursul unui an, deci când se va încheia anul de la apariția Ordonanței în Monitorul Oficial, în municipiul Slatina nu va mai exista nicio sală de jocuri”, a subliniat primarul.
Mario De Mezzo a mai afirmat că beneficiul pentru comunitate este mai mare decât costul social temporar al închiderii acestor afaceri.
„Înțeleg supărarea celor care lucrează în acest mediu și înțeleg că este un loc de muncă pe care îl pierd. (...) În același timp, responsabilitatea mea este față de Slatina în întregul ei, ca o comunitate. (...) Beneficiul pentru sănătatea Municipiului Slatina este incomparabil mai mare decât situația temporară dificilă prin care anumiți oameni vor trece”, a declarat el.
Primarul a respins și ideea că orașul ar pierde bani la bugetul local prin închiderea sălilor de jocuri de noroc, arătând că taxele aferente ajungeau în principal la bugetul de stat.
„Astăzi, Slatina nu pierde niciun leu prin închiderea acestor săli. Slatina pierde un potențial câștig. (...) Prefer să ne descurcăm în continuare cu bugetul pe care-l avem și să elimin această toxicitate din Slatina”, a spus Mario De Mezzo.
Edilul a susținut, totodată, că eliminarea sălilor de jocuri poate avea efecte economice pozitive și asupra altor afaceri locale, prin recalibrarea chiriilor. El a dat exemplul unei covrigării care s-a închis, iar în locul ei a apărut o sală de jocuri, pe fondul chiriilor mai mari pe care astfel de operatori și le permit.
„În ecuația sănătății orașului, din toate punctele de vedere, inclusiv economic, este o decizie corectă. Pentru că prețurile se vor regla și calibra la valoarea corectă”, a mai explicat primarul.
Potrivit referatului care a însoțit proiectul de hotărâre, în municipiul Slatina funcționează în prezent aproximativ 70 de săli de jocuri de noroc și circa 20 de agenții de pariuri, relatează Agerpres.
