Războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului a trecut deja de a doua săptămână și întrucât nu dă niciun semn de sfârșit are efecte de domino la nivel global din ce în ce mai ample. Dincolo de consecințele grave pentru economia mondială, repercusiunile politice și diplomatice au avut, de asemenea, un impact semnificativ asupra Europei.
Europa este forțată să abordeze consecințele a două războaie pe care nu le-a cauzat: războiul Trump-Netanyahu împotriva Iranului și războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei. Uniunea Europeană se străduiește din ce în ce mai mult să mențină unitatea, pe măsură ce instituțiile și statele sale membre se luptă să-și alinieze interesele confruntate cu o astfel de situație fără precedent.
Diviziunile la vârful instituțiilor UE se manifestă din ce în ce mai mult în mod deschis. UE este prinsă între încercarea de a menține un minimum de coeziune transatlantică ca să păstreze SUA de partea sa în confruntarea cu Rusia și apărarea unei minime pretenții că dreptul internațional încă contează.
Rezultatul este un mesaj contradictoriu privind războiul împotriva Iranului. Președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a fost inițial în mod clar în dezacord cu șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, apoi a fost contrazisă de vicepreședintele executiv al Comisiei, Teresa Ribera, și de președintele Consiliului UE, António Costa.
Rusia a băgat UE în viteză
Asemenea dispute publice între înalți oficiali ai UE sunt extrem de neobișnuite. De fapt, una dintre cele mai puțin așteptate și mai remarcabile evoluții din ultimii patru ani de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 a fost măsura în care Uniunea Europeană s-a schimbat și, totuși, a rămas în general unită, se arată într-o analiză publicată în The Conversation.
Răspunsul UE la agresiunea Rusiei a fost - în mod necaracteristic - unul de încălcare a mai multor tabuuri și asta în mare viteză:
- în primul rând, Bruxelles-ul a furnizat fonduri UE unei ţări nemembre pentru echipamente militare și instruirea forțelor sale armate. În ultimii patru ani, UE a devenit cel mai important susținător al Ucrainei.
- în al doilea rând, și la fel de semnificativ, UE a început procesul de a face din dezvoltarea capacităților militare ale Europei o prioritate fundamentală viitoare pentru Bruxelles. Pentru un bloc a cărui filozofie fundamentală este axată pe pace prin integrare economică, acest lucru era de neconceput înainte de invazia Rusiei în Ucraina.
Berlinul și Parisul au trezit UE din amorțire
Aceste schimbări nu ar fi fost posibile fără sprijinul unor state membre cheie, multe dintre ele abandonând tradiții îndelungate și foarte prețuite.
Un aspect esențial este că acest lucru a fost condus de Germania și Franța, cele mai mari două puteri ale UE. În Germania, discursul Zeitenwende (punct de cotitură) al cancelarului de atunci Olaf Scholz, la doar câteva zile după începerea războiului din Ucraina, a declanșat o regândire fundamentală a relației cu Rusia, care s-a transformat dintr-un potențial partener într-un adversar ostil. Acest lucru a deschis calea, printre altele, pentru sancțiunile impuse Rusiei de către UE.
Succesorul lui Scholz, Friedrich Merz, a finalizat repoziționarea geopolitică a Germaniei prin angajamentul său față de o identitate europeană de apărare care, în cele din urmă, va fi independentă de SUA. Aceasta reflectă recunoașterea faptului că pilonul transatlantic al securității SUA pentru Europa a devenit prea fragil în mandatul lui Donald Trump pentru a oferi în continuare o plasă de siguranță fiabilă pentru continent.
Îmbrățișarea de către Franța a autonomiei strategice europene a fost poate mai puțin surprinzătoare decât în cazul Germaniei. Cu toate acestea, Parisul a anunțat recent măsuri concrete pentru extinderea arsenalului său de arme nucleare și extinderea umbrelei nucleare franceze la opt aliați europeni.
Este o schimbare semnificativă de doctrină. Pentru prima dată, avioane cu capacitate nucleară ale forțelor aeriene franceze vor fi staționate în străinătate.
Participarea Berlinului la această schemă rupe un alt tabu major în Germania, în timp ce participarea britanică este o indicație clară a faptului că gândirea UE în domeniul apărării a devenit mai flexibilă.
Ideea unei „coaliții a celor dispuși” care include membri atât ai UE, cât și ai NATO rupe diviziunea tradițională dintre ei. Și are potențialul de a oferi o nouă ancoră a securității europene care ar putea depăși rigiditatea structurilor UE și NATO, inclusiv dependența lor de deciziile prin consens.
Toate aceste schimbări, precum și altele, în trezirea geopolitică a UE au venit însă cu un cost, remarcă The Conversation.
Epoca inocenței s-a încheiat
O dispută de lungă durată între Ungaria și Slovacia, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, privind livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba construită în epoca sovietică, s-a intensificat puternic. Budapesta a respins acordarea unui împrumut convenit de 90 de miliarde de euro către Kiev și a amenințat că va bloca noi sancțiuni împotriva Rusiei.
Există acum și o dezbatere deschisă la Bruxelles - în principal între unele state membre și Comisia Europeană - cu privire la momentul, dacă nu chiar la perspectivele mai largi, ale aderării Ucrainei la UE.
Niciuna dintre aceste provocări nu va dispărea rapid și nici nu există răspunsuri ușoare la ele. Ideea din inima proiectului european - anume că integrarea economică și investițiile într-o ordine internațională liberală bazată pe reguli ar face continentul sigur - s-a dovedit a fi naivă.
- În primul rând, disponibilitatea Moscovei de a perturba relațiile internaționale ale Europei prin forță a dat o lovitură serioasă ideii că puterea combinată a UE ar putea constrânge suficient o Rusie revizionistă și expansionistă.
- În al doilea rând, disponibilitatea Washingtonului de a revendica achiziționarea Groenlandei, inițial fără a exclude utilizarea forței, a amenințat teritoriul Danemarcei, un aliat european al NATO și membru al UE. Acest lucru a aruncat imediat fiabilitatea alianței transatlantice într-o lumină cu totul nouă și nedorită.
Un proces dureros, dar necesar
Epoca inocenței UE s-a încheiat. Trump și Putin au produs șocuri majore psihicului politic al liderilor europeni.
Deși acesta continuă să fie un proces dureros, Europa în ansamblu nu își poate permite o prăbușire a consensului câștigat cu greu cu privire la necesitatea de a sprijini Ucraina și de a investi în propria apărare. Acest lucru ar avea consecințe negative grave pentru capacitatea continentului de a supraviețui într-o lume în care regulile de conduită statală, odinioară stabilite, sunt rapid demontate.
După patru ani de război și mai mult de un an de Trump 2.0, UE a renunțat la conceptul de „putere civilă”. Însă remodelarea haosului actual într-o nouă ordine, care să fie din nou favorabilă proiectului european, va necesita eforturi susținute pentru ca europenii să fie văzuți ca fiind relevanți din punct de vedere geopolitic, conchide publicația.
T.D.