Consiliul Suprem de Apărare a Țării a discutat în ședința de azi despre situația românilor din zona Orientului Mijlociu, a anunțat președintele Nicușor Dan.
El a precizat că până la acest moment au revenit din zonă aproximativ 5.700 de oameni, din care 3.700 au fost ajutați de autorități.
”Am vorbit de situația românilor din zonă, am discutat cu doamna ministru de Externe. Până la acest moment au revenit din zonă aproximativ 5.700 de oameni, din care 3.700 au fost ajutați de autorități”, a declarat șeful statului.
Nicuşor Dan a subliniat că România împreună cu ţările europene încearcă, prin mijloace diplomatice-politice, să oprească acest război care are consecinţe asupra economiei noastre şi asupra românilor care trăiesc în zonă.
”Am discutat de partea politică a acestui conflict. Evident, România împreună cu ţările europene încearcă, prin mijloace diplomatice-politice, să oprească acest război care, evident, are consecinţe asupra economiei noastre şi are consecinţe asupra românilor care trăiesc în zonă, fie că sunt rezidenţi, fie că nu sunt rezidenţi, fie că au doar cetăţenia română, fie că au dublă cetăţenie”, a spus președintele.
Șeful statului a mai declarat că un alt punct de pe ordinea de zi a CSAT a vizat situaţia economică şi consecinţele economice ale războiului, creşterea preţurilor pe piaţa internaţională ale petrolului.
El a amintit că Guvernul a adoptat deja, începând cu 1 aprilie, o schemă de plafonare a prețurilor deja existentă pentru gaze.
”Aici am avut o expunere a domnului ministru al Energiei asupra situaţiei generale şi discuţii, primul ministru, ministrul Energiei, ministrul de Finanţe, asupra diferitelor scenarii la care putem să ne aşteptăm şi care va fi reacţia statului român în funcţie de aceste scenarii.
După cum ştiţi, în ceea ce priveşte gazul, nu petrolul, Guvernul a adoptat deja, începând cu 1 aprilie, o schemă de plafonare, de controlare a preţurilor, astfel încât populaţia şi companiile să nu fie afectate”, a mai afirmat şeful statului.
