Horoscop zilnic: 11 martie

Horoscop zilnic: 11 martie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Berbec

Ziua este potrivită dialogurilor cu persoane erudite sau participării la seminarii și reuniuni pe teme filozofice. Pentru că stările de spirit oscilează frecvent, este posibil să judeci prea aspru remarcile sau poveștile de viață ale celor din preajma ta. Controlează-ți reacțiile! Ar fi minunat să te integrezi, fără pretenții exagerate, într-un schimb de informații.

Taur

Banii și bunurile comune cu alții reprezintă tema importantă a zilei. Se pare că fie partenerul de viață, fie o rudă, fie cineva din anturajul profesional îți va cere sprijin financiar sau informații lămuritoare vizavi de situația financiară comună. Cheltuielile legate de îmbunătățirea sănătății sau pe chestiuni profesionale îți destabilizează relațiile cu ceilalți.

Jupiter în mers direct în Rac (11 martie - 30 iunie 2026): Blocajele se dizolvă și apar noi oportunități

Gemeni

Iată o zi în care ești foarte atent la ceea ce se petrece cu alții. Tinzi să respecți spusele altora și să-i așezi pe un piedestal mai sus decât tine. Bine este să fii circumspect și să nu iei de bun chiar tot ce vezi și auzi la alții. Provocările din partea celorlalți sunt răscolitoare.

Rac

Ești hotărât să muncești și să rezolvi toate treburile restante. Și acasă, în mediul domestic, ai de rezolvat situații apărute demult, așa încât selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sănătatea este vulnerabilă, deci fii prudent și îngrijește-te corespunzător. Te pot ajuta colegii la serviciu și membrii familiei acasă, pentru a duce totul la bun sfârșit.

Oracolscop 9 - 15 martie 2026

Leu

În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse și activități comune. Poate fi vorba despre conflicte filozofice, pentru că una este ideea ta despre iubire și implicațiile ei și cu totul alte idei au cei dragi. Ascultă și părerile celorlalți! Este dificil ca totul să se realizeze numai după cum vrei tu.

Fecioară

Sunt momente potrivite pentru a petrece în familie și de a te ocupa de treburi gospodărești. Chiar dacă apar dialoguri zgomotoase din te miri ce, sunt șanse bune de a se rezolva totul cu bine pentru toată lumea. Totuși, cele aflate astăzi vizavi de moșteniri sau investiții comune cu membrii familiei îți pot răscoli mult sufletul.

Luna martie nu e despre a te micșora ca să fii acceptat(ă), ci despre a înflori fără explicații, cu grație și cu curaj

Balanță

Este rost de întâlniri și dialoguri importante cu persoanele apropiate. Se pare că unii vor să te sprijine în demersurile tale privitoare la o călătorie îndepărtată sau privitor la anumite secvențe fie de învățare. Este posibil să fii un formator, un model de viață și activitate, pe care ceilalți îl urmează, fără să-ți dai seama.

Scorpion

Astăzi se prefigurează cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, respectiv salariul, un bonus sau ceva ajutoare materiale binevenite. Folosește totul cu măsură, evită cheltuielile extravagante. Sunt momente bune și pentru a te relaxa la o șuetă cu persoanele dragi, din anturajul apropiat.

Curajul de a ne alege pe noi: Venus în Berbec (6 - 30 martie 2026)

Săgetător

Este o zi bună pentru a te ocupa de tine însuți. Trasează planuri noi, fă o listă cu ceea ce îți dorești să achiziționezi sau să vinzi, caută să vorbești cu prietenii dragi și apropiați, apoi plimbă-te și prin locurile preferate. De mare folos îți este a scrie într-un jurnal planuri noi.

Capricorn

Rezervă această zi numai pentru tine. Sănătatea este vulnerabilă, astfel că este mai dificil să relaționezi cu alții sau să desfășori treburi de anvergură. Deschide un jurnal și lasă-ți gândurile să se aștearnă în voie. Sunt momente bune pentru a te gândi serios la viața ta și la planuri noi.

Vărsător

O zi favorabilă dialogurilor cu prietenii. Sunt șanse de a primi informații bune referitoare la mersul lucrurilor din segmentul profesional. Chiar poate apărea o ofertă de colaborare sau propuneri de a petrece zile de vacanță împreună cu oameni dragi și de încredere. Selectează și cele aflate astăzi, și deciziile pentru zilele următoare.

Pești

Ești înconjurat de multă lume, astfel că bine ar fi să te prezinți cum se cuvine. Este posibil să te coste ceva sume de bani serioase orice apariție publică. Fii cât mai discret, evită să devii dependent de spusele altora și nu lua lucrurile prea personal. Cheltuielile demarate acum se pot perpetua multă vreme.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇