Unul dintre cei mai apreciați jucători din ultimele luni din Superliga, aflat mai nou și în grațiile lui Mircea Lucescu pentru o convocare la echipa națională, s-a aflat pe masa celor de la FCSB, care s-au comportat, din nou, superficial.
Fundașul central român născut în Italia, Andrei Coubiș, 22 de ani, legitimat în prezent la U Cluj, titular de drept și o mare senzație pentru toată lumea fotbalului, putea ajunge la campioana României.
Stoper înalt de 1.90 metri, Coubiș a făcut senzație prin aparițiile sale în tricoul clujenilor, unde a devenit un stâlp în defensivă. El aparține de Sampdoria acum, dar e împrumutat la Șepcile Roșii, care vor să activeze clauza de cumpărare definitivă pentru 125.000 de euro.
Cu un juniorat complet făcut la marele Milan, Coubiș putea ajunge vara trecută la FCSB, scrie GSP.ro. Roș-albaștrii au avut atunci șansa clară să îl cumpere pe fundaș, care a ales însă să semneze cu Sampdoria.
Salariul jucătorului ar fi trebuit să fie undeva la 130.000 de euro per sezon, cel puțin în primul, iar suma de transfer ar fi fost undeva mai mult decât modică, la 200.000 de euro.
Propunerea ar fi ajuns direct la Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, care însă ar fi refuzat din start discuțiile. Același om însă care în 2023 îl lăuda foarte mult pe tânărul fundaș: „Noi, de exemplu, l-am fi luat pe Coubiș. Dar nu mai avem acces la el. El se antrena cu AC Milan, cu prima echipă, și era puțin mai greu de adus. Are un fizic de poate să te și protejeze până la autocar. E o fiară!”.
Coubiș are și convocări pentru naționalele de tineret ale României, de la Under 19 până la Under 21, ultima dată însă în 2022.
D.A.
