Aproape 15% din deșeurile electrice generate anual în România sunt echipamente de mici dimensiuni precum telefoanele, jucăriile cu baterii, periuțele electrice, telecomenzile, cablurile, căștile și alte dispozitive de mici dimensiuni. Cu alte cuvinte, deșeuri „invizibile”, adică obiecte despre care mulți nu știu că sunt deșeuri electrice. Acesta este contextul în care Asociația Environ derulează programul național de educație ecologică „Baterel – Eroul Reciclării”, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Până acum, la acest program au participat peste 2.400 de unități de învățământ de stat și particulare din întreaga țară, care au colectat peste 1.000 de tone de deșeuri electrice.
Datele publice arată că în România s-au colectat anul trecut aproximativ 235.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE). Circa 15% din această cantitate provine din categoria echipamentelor mici, adică exact acele obiecte ușor de trecut cu vederea, care se aruncă frecvent în gunoiul menajer pentru că nu sunt percepute ca fiind deșeuri electrice.
„Atunci când 15% din deșeurile electrice colectate fac parte din categoria celor „invizibile”, credem că o bună parte încă ajung la gunoi, astfel că soluțiile nu pot fi doar logistice. Formarea unor comportamente corecte încă din școală devine una dintre cele mai eficiente intervenții pe termen lung, iar recunoașterea unui obiect aparent banal ca fiind deșeu electric este primul pas pentru a-l scoate din coșul de gunoi și a-l aduce în circuitul reciclării”, declară Roxana Puia, director de comunicare al Asociației Environ, una din organizațiile cheie în educație ecologică și gestionarea deșeurilor electrice și electronice din România.
Programul „Baterel - Eroul Reciclării”
În ultimii 15 ani, Asociația Environ a derulat programul național de educație ecologică „Baterel - Eroul reciclării”, care include lecții și evenimente speciale în timpul Săptămânii Verzi, dar și pe parcursul întregului an școlar, până acum fiind organizate sute de lecții deschise. Campania include și o serie de provocări tematice adresate elevilor și cadrelor didactice din școlile participante.
Răspunsul la provocare constă în colectarea unui anumit tip de deșeuri electrice, precum și realizarea de activități ecologice, sondaje de opinie, clipuri, expoziții, afișe etc. În funcție de performanțele obținute, participanții pot fi recompensați cu diferite premii, inclusiv o tabără de vară pentru elevi și profesori. Cele mai recente provocări au avut ca temă telefoanele mobile, respectiv luminițele și decorațiunile electrice de sărbători.
Săptămâna viitoare va începe Turneul Baterel, cu lecții deschise și activități interactive, în școlile selectate în funcție de implicarea în derularea campaniei și de rezultatele obținute în strângerea de deșeuri. Primii care vor beneficia de acest program sunt elevii din Brașov, în zilele de 9 și 10 martie. Urmează Iași (1-2 aprilie) și Constanța (7-8 mai). Pentru informații și programări, trimiteți un mail la baterel@baterel.ro.
Începând cu ediția 2025/2026, există și posibilitatea înscrierii individuale a elevilor care doresc să fie parte a programului „Baterel - Eroul Reciclării”, chiar dacă școala de care aparțin nu este înscrisă. Odată cererea de înscriere fiind acceptată, ei vor putea participa la provocările campaniei în curs și câștiga diferite premii. Toate detaliile despre programul derulat de 15 ani de Asociația Environ, aici: https://www.magazinbaterel.ro/
Harta reciclării deșeurilor electrice în școlile din România
Potrivit unei situații prezentate de Asociația Environ, la program au participat în total, din 2011 până în prezent, 2.464 unități de învățământ din întreaga țară. Cele mai multe se află în București (325), Galați (143), Prahova (116), Iași (112), Mureș (106), Constanța (92), Argeș (85), Bacău (80), Buzău (76) și Timiș (71). În medie, sunt circa 40 de unități de învățământ din fiecare județ, multe dintre ele participând la cel puțin 3 ediții.
În total, elevii acestora și profesorii coordonatori reușit să colecteze peste 1.000 tone de deșeuri electrice. Cele mai bune rezultate obținute în ultimele ediții de-a lungul unui an școlar le-au avut Liceul Tehnologic „Crișan Criscior”, Hunedoara (4.970 kg), Școala Gimnazială Nr. 1 Pericei, Sălaj (4.334 kg), Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 din Drobeta Turnu-Severin, Mehedinți (3.466 kg) și Școala Gimnazială „Nicolae Russu” din Sita-Buzăului, Covasna (3.084 kg).
Elevii și profesorii de la școlile aflate pe podiumul ediției de anul trecut, respectiv Școala Gimnazială Nr. 1 Drăgușeni, Galați, Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Galați și Școala Gimnazială Nr. 113 București, au participat la Baterel Camp, o tabără de vară eco-educativă de 5 zile care s-a desfășurat la Săcele, în județul Brașov.
Asociația ENVIRON este o organizație non-guvernamentală și non-profit, înființată în anul 2007, care și-a asumat obiectivul de a prelua responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice privind colectarea și reciclarea acestor produse la finalul ciclului de viață. Operează în prezent peste 4.600 de puncte de colectare la nivel național. În cei peste 18 ani de activitate a colectat peste 315.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice.
