Cum a fost afectat sportul de conflictul din Golf

Cum a fost afectat sportul de conflictul din Golf
Hepta.ro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Și sportul a fost impactat de conflictul armat din zona Golfului, după ce Iran a atacat mai multe ținte din țările aflate în regiune.

Toate evenimentele sportive din Qatar au fost amânate până la o dată care nu a fost stabilită momentan, conform unui comunicat oficial.

În schimb, în Arabia Saudită toate meciurile programate în această etapă vor avea loc și nu există nicio amânare.

Pe de altă parte, în Australia se va da startul în weekend în noul sezon din Formula 1. Chiar dacă această țară este departe de conflict, multe echipe au avut probleme, deoarece foloseau aeroporturile din Dubai și Doha pentru escale.

În privința Iranului, momentan sunt mari semne de întrebare legate de posibilitatea de a participa la Cupa Mondială din 2026.

Mai sunt 100 de zile până la turneul final, iar FIFA a transmis că este prea devreme pentru a oferi un răspuns. Cel mai probabil, Iran va fi exclusă, dacă acest conflict nu se va încheia curând.

În același timp, președintele Federației de Fotbal din Iran a transmis că șansele sunt foarte mici ca această țară să participe la turneul final, având în vedere contextul actual.

În orice caz, fanii iranieni au primit interzis din partea lui Donald Trump să intre în SUA.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇