România, lider european la resurse critice. Bogdan Ivan: „Avem jumătate din elementele de care are nevoie Europa”

România, lider european la resurse critice. Bogdan Ivan: „Avem jumătate din elementele de care are nevoie Europa”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

România deține în prezent 16 din cele 32 de elemente critice la nivel european, resurse strategice care se regăsesc doar pe teritoriul său și, cel mult, într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Afirmația aparține ministrului Energiei, Bogdan Ivan, care plasează România pe primul loc în UE în privința resurselor de subsol, a pământurilor rare și a materialelor rare.

„România are astăzi 16 din cele 32 de elemente considerate critice la nivel european, care se găsesc doar în țara noastră și maxim încă într-o țară membră UE, ceea ce ne poziționează pe primul loc în materie de resurse de subsol, pământuri rare și materiale rare. Deci jumătate din ce are nevoie Europa avem aici”, a declarat Bogdan Ivan, sâmbătă, la Digi 24, potrivit news.ro.

Miza reală: rafinarea, nu extracția

Ministrul Energiei a subliniat că principala vulnerabilitate globală în domeniul pământurilor rare nu este extracția, ci rafinarea acestora. În prezent, Asia controlează peste 80% din capacitățile mondiale de rafinare, ceea ce generează dependențe strategice majore pentru Europa și Statele Unite.

În acest context, Ivan a anunțat un proiect de cooperare cu o companie americană importantă, listată la NASDAQ, care deține concesiuni miniere în Groenlanda.

„În ultimele șase luni, împreună cu o companie extrem de importantă din Statele Unite ale Americii, cotată la câteva miliarde de dolari, am semnat un protocol de cooperare prin care pământuri rare extrase din Groenlanda sunt aduse la Feldioara, în România, sunt rafinate și, în această formă, punem bazele primului proiect integrat de extracție, rafinare și consum din emisfera occidentală”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, materialele rezultate ar urma să fie utilizate în industria aerospațială, inclusiv de SpaceX, compania fondată de Elon Musk.

Investiții de până la 3 miliarde de euro

Întrebat despre valoarea potențială a acestui parteneriat, Bogdan Ivan a precizat că dimensiunea investițiilor depinde de viteza de implementare a proiectelor.

„Aș vorbi mult să spun nelimitat, dar depinde foarte mult cât de rapid ne vom mișca. Start, noi putem să lucrăm până la 3 miliarde de euro în următorii zece ani”, a spus ministrul.

El a adăugat că realizarea primei rafinării integrate din emisfera occidentală ar putea transforma România într-un hub regional pentru industriile de vârf.

„Odată ce reușim să facem prima rafinărie cu tot ciclul integrat – extracție, rafinare, consum – ne putem dezvolta pe orizontal, pentru că toate companiile mari de high-tech vor avea un avantaj economic dacă vor veni în România și vor procesa aceste pământuri rare aproape de zona de rafinare”, a explicat Ivan.

Grafitul, magneziul și cuprul – resurse strategice deja validate la nivel european

Ministrul a invocat și experiența sa anterioară de la Ministerul Economiei, menționând că România dispune de resurse-cheie precum grafitul, esențial pentru baterii și tehnologii avansate.

Totodată, el a amintit trei proiecte industriale majore, în valoare totală de 600 de milioane de euro, aprobate de Comisia Europeană și incluse pe lista investițiilor strategice europene:

  • proiectul Verde Magnesium de la Băița, județul Bihor;
  • proiectul de prelucrare și rafinare a cuprului din județul Hunedoara;
  • proiectul de grafit și producție de grafen din județul Gorj.

„România este obligată să facă o industrie pentru aceste resurse”, a conchis ministrul Energiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇