FCSB i-a decis soarta lui Ștefan Târnovanu

FCSB i-a decis soarta lui Ștefan Târnovanu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a decis soarta lui Ștefan Târnovanu (25 de ani), portarul devenit rezervă la campioana României.

Târnovanu a ieșit din poartă de trei etape, când stafful și conducerea campioanei României au decis să mizeze pe Matei Popa (18 ani) ca jucător pentru regula U21.

Goalkeeperul e revoltat de situația în care a ajuns și vrea să plece de la FCSB, iar Gigi Becali, patronul „roș-albaștrilor”, i-a decis soarta.

„Târnovanu are un contract. Dacă e supărat, cine vrea să-l ia trebuie să achite clauza. Și nici nu e perioadă de transferuri. (…) Târnovanu are un contract și trebuie să-l respecte. Nu stau să pierd campionatul pentru el”, a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.

Ștefan Târnovanu are o clauză de reziliere de 5 milioane de euro în contractul cu FCSB, dar vrea ca suma cerută pentru transferul său să fie mai mică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇