JO 2026: Ucraineanul Vladislav Gheraskevici, descalificat din cauza refuzului de a renunța la casca memorială

JO 2026: Ucraineanul Vladislav Gheraskevici, descalificat din cauza refuzului de a renunța la casca memorială
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ucraineanul Vladislav Gheraskevici, care dorea să poarte o cască în memoria mai multor compatrioți uciși în conflictul cu Rusia, a fost descalificat și nu va mai putea participa la probele de skeleton de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, a anunțat comitetul său olimpic, citat de AFP.

”A fost descalificat” a indicat un purtător de cuvânt al Comitetul Olimpic Ucrainean.

CIO a propus marți ca Vladislav Gheraskevici să poarte o banderolă neagră în locul căștii respective, întrucât o asemenea cască ar ”contraveni” articolului 50 din Carta olimpică, care îndeamnă la evitarea ”oricăror tipuri de interferențe, politice sau religioase, pentru ca toți sportivii să se poată concentra pe performanța lor”, conform purtătorului de cuvânt al CIO, Mark Adams.

Într-un comunicat difuzat joi, CIO a confirmat că lui Gheraskevici nu i s-a permis să participe la probe ''pentru că a refuzat să accepte regulile CIO privind exprimarea sportivilor''.

''În această dimineață, la sosirea sa la locul de desfășurare a competiției, domnul Gheraskevici s-a întâlnit cu președinta CIO, Kirsty Coventry, care i-a explicat pentru ultima dată poziția CIO. Ca și la întâlnirile anterioare, el a refuzat să-și schimbe poziția'', a argumentat organismul olimpic în lungul său comunicat explicativ.

În aceste circumstanțe, ''decizia a fost luată de juriul Consiliului Internațional al Federațiilor Sportive (IBSF), pe baza faptului că acea cască pe care intenționa să o poarte nu era conformă regulamentului'', se arată în comunicat.

''Prin urmare, CIO a decis, cu regret, să-i retragă acreditarea pentru JO 2026. În ciuda numeroaselor schimburi de replici și discuții personale cu domnul Gheraskevici (…), acesta nu a fost dispus să facă compromisuri'', a adăugat CIO.

Vladislav Gheraskevici a participat luni la antrenament purtând o cască gri cu imaginile serigrafiate ale mai multor compatrioți ai săi care au murit în război.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a lăudat inițiativa compatriotului său. ''Casca sa afișează portretele sportivilor noștri care au fost uciși în Rusia. Patinatorul artistic Dmitro Șarpar, ucis în luptă lângă Bahmut; Ievhen Malișev, un biatlonist în vârstă de 19 ani, ucis de ocupanți lângă Harkov; și alți sportivi ucraineni ale căror vieți au fost luate de războiul purtat de Rusia'', a subliniat Zelenski pe Telegram.

Vladislav Gheraskevici a fost purtătorul de drapel al Ucrainei la ceremonia de deschidere a JO 2026, desfășurată pe 6 februarie. Înaintea startului competiției din Italia, el s-a declarat ''mândru'' să-și reprezinte țara.

''Este o mare onoare. Pentru mine și, mai ales, pentru Ucraina. Aș spune că este de două ori mai mare (ca onoare) și, prin urmare, o responsabilitate foarte mare'', spus sportivul în vârstă de 27 de ani, care urma să concureze pentru a treia oară la Jocurile Olimpice de iarnă, după ce a participat anterior la ediție de la PyeongChang (2018) și Beijing (2022), ultima cu puțin timp înainte de ofensiva rusească în Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇