Cristi Chivu (45 de ani) a primit vești excelente înaintea derby-ului Inter – Juventus, din Serie A.
Presa din Italia anunță că nu mai puțin de trei jucători accidentați s-au recuperat, însă doar doi au șanse să joace în meciul din etapa a 25-a din campionatul Italiei.
Este vorba despre Hakan Calhanoglu și Nicolo Barella. Cei doi mijlocași s-au recuperat și ar putea fi folosiți de Chivu contra lui Juventus, anunță Tuttosport.
De asemenea, Chivu a mai primit o veste excelentă: Denzel Dumfries și-a revenit și el după trei luni de indisponibilitate, însă olandezul mai are de așteptat până să facă din nou parte din primul 11, anunță Gazzetta dello Sport.
Meciul Inter - Juventus se joacă sâmbătă, 14 februarie, de la 21:45, în Serie A.
