Jucătoarea română Bernadette Szocs a fost învinsă de germanca Sabine Winter, cu 3-0 (11-4, 11-4, 11-4), duminică, în finala celei de-a 55-a ediții a turneului Europe Top 16, care a reunit crema tenisului european de tenis de masă la Montreux (Elveția).
Tot duminică, Szocs o învinsese în semifinale pe Jia Nan Yuan (Franța), cu 3-1 (9-11, 11-9, 11-5, 11-5).
Prin calificarea în semifinale, românca și-a asigurat calificarea la Cupa Mondială ITTF la simplu, care va avea loc în perioada 30 martie-5 aprilie, la Macao.
România a avut o reprezentantă și în finala de anul trecut de la Montreux, pe Elizabeta Samara.
Szocs a câștigat competiția în 2018 și a mai disputat finala în 2019.
