Președintele SUA, Donald Trump, a cerut joi negocierea unui „nou tratat îmbunătățit și modernizat” cu Rusia în domeniul armelor nucleare, după expirarea Tratatului New START, ultimul acord bilateral de dezarmare care mai lega Washingtonul de Moscova. Apelul vine pe fondul temerilor privind relansarea unei curse a înarmărilor, relatează AFP.
Într-un mesaj publicat pe Truth Social, Trump a susținut că, „în loc să prelungim NEW START (un acord negociat prost de Statele Unite și grav încălcat), ar trebui să-i punem pe experții noștri nucleari să lucreze la un tratat nou, îmbunătățit și modernizat, care să dureze mult timp”. Tratatul, negociat în timpul administrației lui Barack Obama, a expirat joi.
Întrebată dacă SUA și Rusia au convenit să respecte prevederile acordului pe durata unor eventuale negocieri, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a răspuns negativ. Informații apărute anterior în Axios, potrivit cărora cele două părți ar fi fost aproape de o prelungire, nu au fost confirmate oficial.
De-a lungul timpului, Trump s-a pronunțat în favoarea controlului armelor nucleare, însă fără a comenta explicit până acum expirarea New START.
Washingtonul insistă ca viitoarele discuții să includă și China, o ipoteză respinsă de Beijing. Ministerul chinez de Externe a transmis că arsenalul nuclear al Chinei se află „la o scară complet diferită” față de cel al SUA și Rusiei, iar participarea la negocieri nu este posibilă „în acest stadiu”.
Împreună, Statele Unite ale Americii și Rusia dețin aproximativ 80% din focoasele nucleare ale lumii, în timp ce China își extinde rapid capacitățile. Un oficial NATO a cerut „reținere și responsabilitate”, acuzând totodată Moscova de „intimidare strategică”.
În septembrie 2025, președintele rus Vladimir Putin propusese o prelungire cu un an a tratatului, idee apreciată atunci de Trump, dar care nu a fost materializată. În pofida impasului, dialogul dintre cele două țări a fost reluat: Trump l-a invitat pe Putin în Alaska în august anul trecut, iar SUA au anunțat joi reluarea dialogului militar cu Rusia după discuțiile tripartite de la Abu Dhabi privind războiul din Ucraina.
Un „necunoscut strategic”
Expirarea New START aruncă securitatea globală într-un „necunoscut strategic”, avertizează oficiali și organizații internaționale. Supraviețuitorii bombardamentelor atomice din Japonia se tem de un risc crescut al unui conflict nuclear. „Riscul utilizării unei arme nucleare este la cel mai înalt nivel din ultimele decenii”, a declarat secretarul general al Organizația Națiunilor Unite, Antonio Guterres, cerând SUA și Rusiei să ajungă rapid la un nou cadru de control.
Semnat în 2010, New START limita fiecare parte la 800 de lansatoare și bombardiere grele și la 1.550 de ogive strategice, cu un mecanism de verificare. Tratatul era însă blocat din 2023, după suspendarea inspecțiilor reciproce pe fondul războiului din Ucraina. Miercuri, Rusia a declarat că „nu mai este legată” de acord, deși Putin a promis, într-o discuție cu președintele chinez Xi Jinping, că va acționa „chibzuit și responsabil”.
Apeluri la evitarea unei noi curse a înarmărilor au venit și din partea Vaticanului și a capitalelor europene. Franța, singura putere nucleară din UE, a cerut relansarea unui sistem internațional de control al armamentelor. De asemenea, ICAN, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a îndemnat Washingtonul și Moscova să respecte prevederile New START pe durata negocierilor pentru un nou acord.
