Concedierile și restructurările anunțate recent la Washington Post nu reprezintă doar o ajustare economică, ci riscă să afecteze însăși identitatea uneia dintre cele mai importante instituții de presă din Statele Unite.
Aceasta este concluzia unui articol amplu publicat de The Atlantic, semnat de jurnalista Ashley Parker, fost reporter la WP timp de opt ani.
În analiza publicată de The Atlantic, Parker susține că Jeff Bezos, proprietarul miliardar al WP, și Will Lewis, editorul numit la finalul lui 2023, merg „pas cu pas” spre distrugerea a ceea ce a făcut publicația specială vreme de aproape 150 de ani: o instituție națională indispensabilă și un pilon al democrației americane.
Parker descrie o redacție slăbită prin reduceri succesive, secții desființate și o conducere care nu reușește să ofere o direcție clară pentru viitorul publicației. Deși textul are o puternică dimensiune personală, el ridică o problemă mai largă: ce se întâmplă cu presa de interes general, atunci când este tratată exclusiv ca un „activ” economic.
Anunțul care a șocat redacția
Potrivit relatării din The Atlantic, cele mai recente decizii au fost comunicate într-o ședință online organizată la prima oră a dimineții. Conducerea editorială a anunțat închiderea departamentului Sport, a secției de Carte, oprirea podcastului emblematic al ziarului și reduceri masive în departamentele Internațional și Metro, alături de concedieri în aproape toate echipele.
Angajații au fost apoi lăsați să aștepte un e-mail care să le confirme dacă își păstrează sau nu locul de muncă.
Absența editorului Will Lewis de la această întâlnire este menționată ca un detaliu simbolic pentru relația tensionată dintre conducere și redacție.
Aceste decizii vin după ani de reduceri succesive: desființarea revistei de duminică, diminuarea personalului cu câteva sute de posturi și micșorarea drastică a secției Metro. Toate acestea s-au produs fără o asumare clară a erorilor de management care au contribuit la declinul financiar, notează Parker.
Un ziar care a fost parte din viața orașului
Unul dintre argumentele centrale ale textului este că Washington Post nu a fost niciodată doar o publicație de știri, ci o componentă esențială a vieții civice și culturale din Washington și din întreaga țară.
Autoarea evocă felul în care ziarul a însoțit generații de cititori în înțelegerea marilor evenimente – de la scandaluri politice la tragedii locale – și a devenit o formă de memorie colectivă.
Această dimensiune este importantă pentru a înțelege de ce reducerile nu sunt percepute doar ca o problemă internă. Când sunt eliminate secții întregi și se pierd jurnaliști cu experiență, dispare și capacitatea ziarului de a oferi context, continuitate și profunzime.
Un produs mai sărac
În analiza publicată de The Atlantic, Parker insistă asupra rolului esențial jucat de secțiile Metro și Internațional în istoria WP.
Watergate a început ca o știre locală, urmărită cu perseverență de reporteri care cunoșteau orașul, instituțiile și sursele.
De-a lungul deceniilor, Washington Post a transformat în mod repetat evenimente locale în subiecte de interes național: atacurile din 11 septembrie, masacrul de la Virginia Tech, revolta din 6 ianuarie de la Capitoliu.
Acest tip de jurnalism a fost posibil tocmai datorită unei redacții extinse și bine ancorate atât local, cât și internațional.
Reducerea drastică a acestor structuri riscă să transforme acoperirea politică într-un produs mai sărac, mai tehnic și mai puțin conectat la realitatea societății pe care o reflectă.
O strategie neclară și obiective nerealiste
Textul din The Atlantic critică și discursul managerial al conducerii WP, descris ca fiind dominat de jargon corporatist și de obiective greu de susținut.
Un exemplu este ținta anunțată pentru 2025: creșterea de la aproximativ 2,5 milioane de abonați la 200 de milioane de utilizatori plătitori, într-un context în care publicația pierduse deja un număr semnificativ de abonați.
Autoarea subliniază că nu există o formulă simplă pentru salvarea financiară a unui ziar de interes general, dar avertizează că reducerea jurnalismului la un produs minimalist riscă să alunge chiar publicul fidel pe care WP îl are.
Contraexemplul New York Times
Parker invocă și contraexemplul New York Times, pentru a arăta că presa generalistă nu este, prin definiție, condamnată economic. Autoarea subliniază că NYT a reușit să își consolideze poziția tocmai prin diversificare și extindere, nu prin reducerea ambițiilor editoriale: investiții în produse complementare, de la audio și video la jocuri, gastronomie și jurnalism narativ de profunzime.
Modelul arată că există un public dispus să plătească pentru conținut de calitate, dacă publicația oferă ceva pentru audiențe diferite, fără a renunța la misiunea sa centrală. În acest context, avertismentul este că Washington Post pare să meargă în direcția opusă: restrânge oferta și abandonează segmente ale publicului actual, în căutarea unuia nou, care s-ar putea să nu existe, punctează autoarea.
Cultura redacției, o pierdere invizibilă
Dincolo de cifre și organigrame, articolul atrage atenția asupra unui alt tip de pierdere: dispariția unei culturi redacționale construite pe colaborare, solidaritate și memorie instituțională. Washington Post a fost cunoscut ca un „ziar al scriitorilor”, un loc în care proiectele ambițioase puteau porni din orice colț al redacției și unde munca în echipă era esențială.
Fiecare plecare forțată înseamnă nu doar un post mai puțin, ci ani de experiență și cunoaștere pierduți. O redacție fără această memorie devine mai ușor de restructurat, dar mai greu de recâștigat ca instituție relevantă și credibilă.
Se pierde un reper
Mesajul final al analizei este că miza depășește soarta unui singur ziar. Washington Post a fost, timp de decenii, un reper al jurnalismului de responsabilizare a puterii și al relatării aprofundate despre viața politică și socială a Statelor Unite.
Dacă această instituție este redusă la o versiune mai mică, mai comodă și mai lipsită de ambiție, pierderea nu este doar a jurnaliștilor concediați. Este și a cititorilor, a comunității și a unei democrații care depinde de presă pentru a înțelege și a controla puterea.
Cine este Ashley Parker, autoarea articolului
Ashley Parker este jurnalistă la The Atlantic și câștigătoare a trei Premii Pulitzer. A lucrat opt ani la Washington Post, unde a acoperit primul mandat al lui Donald Trump, a fost șefa biroului de la Casa Albă în primii doi ani ai administrației Joe Biden și a urmărit campania prezidențială din 2024 din poziția de corespondent pe zona de politic.
Anterior, a lucrat peste un deceniu la New York Times și este analist politic pentru NBC și MSNBC.