Începând de luni, toate cele 14 stații noi prevăzute în proiectul de extindere a magistralei M4 de metrou vor intra în procesul de proiectare.
Lucrările de proiectare pentru tronsonul Eroii Revoluției – Gara Progresul vor fi realizate de un consorțiu format exclusiv din companii românești, respectiv Construcții Erbașu, Concelex și Bog’Art, care a câștigat contractul, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Potrivit edilului, în luna decembrie a început deja proiectarea primului lot al magistralei, între Gara de Nord și Eroii Revoluției, iar acum a fost semnat ordinul de începere și pentru al doilea lot.
Faza de proiectare este estimată să dureze maximum 10 luni.
O magistrală de 11 kilometri
Extinderea magistralei M4 va avea o lungime de 11 kilometri, va traversa sectoarele 1, 4 și 5 ale Capitalei și va ajunge până în comuna Jilava (Ilfov). Potrivit primarului, noua linie de metrou va contribui la decongestionarea traficului de pe bulevardele centrale ale Bucureștiului.
Daniel Băluță a dat asigurări că începerea lucrărilor de proiectare nu va afecta traficul rutier.
Investiția totală este estimată la 3,5 miliarde de euro, fonduri europene atrase de Primăria Sectorului 4. Proiectul ar urma să genereze 5.612 locuri de muncă în etapa de execuție și 901 locuri de muncă permanente după finalizare.
Potrivit estimărilor, lucrările de execuție ar urma să înceapă peste aproximativ un an, din mai multe puncte, unde vor fi amplasate forezele pentru săpături.
Din 2040, noua magistrală ar putea aduce 58,6 milioane de călătorii suplimentare anual.
Contract „istoric” câștigat de un consorțiu românesc
Primarul Sectorului 4 și-a exprimat satisfacția că proiectul a fost câștigat de un consorțiu românesc, pe care l-a descris drept o investiție „istorică”.
Iar directorul companiei Construcții Erbașu, Cristian Erbașu, a declarat că extinderea magistralei M4 este „cel mai reprezentativ proiect” din portofoliul companiei, care este liderul asocierii. El a mai spus că proiectul demonstrează capacitatea firmelor românești de a realiza lucrări de mare complexitate, dar a atras atenția asupra necesității asigurării cofinanțării, dincolo de fondurile europene.
În replică, Daniel Băluță a precizat că Guvernul României și-a asumat finanțarea părții de cofinanțare, iar contractul de finanțare este deja semnat.
