Iga Swiatek, calificare cu emoții în optimile de la Australian Open

Iga Swiatek, calificare cu emoții în optimile de la Australian Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Tenismena poloneză Iga Swiatek, fosta lideră mondială WTA, a avut ceva emoții pentru calificarea în optimile de finală de la Australian Open.

Locul 2 mondial în prezent a avut de furcă împotriva Annei Kalinskaya, ocupanta locului 33 mondial. Poloneza a avut nevoie de trei seturi pentru a accede în a doua săptămână de concurs la Melbourne, scor 6-1, 1-6, 6-1, la capătul unui meci ce a durat o oră și 41 de minute.

Swiatek a cerut un time-out medical între seturile doi și trei, iar la revenire a jucat agresiv, câștigând cinci game-uri la rând și spulberând rezistența Kalinskayei.

Anna Kalinskaya v Iga Swiatek Highlights | Australian Open 2026 Third Round

Sportiva din estul Europei o va întâlni pe Maddison Inglis, Australia, 168 WTA, cea care trebuia să o întâlnească tot azi pe Naomi Osaka, însă nipona s-a retras înainte de meci, din cauza unor probleme medicale.

Este a șasea prezență pentru Swiatek în cariera sa în optimi la Australian Open, dar nu a ajuns niciodată în marea finală.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!