Băiatul de 13 ani din județul Timiș, implicat în uciderea unui prieten de 15 ani din comuna Cenei, ar fi consumat droguri, potrivit rezultatelor unor analize medicale. Procurorii DIICOT au anunțat că au deschis un dosar penal și desfășoară cercetări în acest caz.
În urma investigațiilor realizate la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timișoara, ar fi reieșit că minorul de 13 ani ar fi consumat marijuana. Informația a determinat deschiderea unui dosar penal distinct de cel privind omorul.
Ancheta DIICOT, începută in rem
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara a anunțat că a înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem.
„La nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări in rem cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Activităţile de urmărire penală sunt desfăşurate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara”, a transmis DIICOT, vineri seară, într-un comunicat de presă.
Minorul nu răspunde penal și urmează cursuri online
Băiatul de 13 ani nu poate fi tras la răspundere penală pentru fapta comisă, astfel că se află în libertate. În această perioadă, el nu participă fizic la cursurile școlare, dar urmează cursuri online.
Potrivit anchetatorilor, minorul ar fi declarat că, împreună cu cei doi prieteni mai mari, îl invidiau pe Alin Mario Berinde pentru lucrurile pe care acesta le avea, precum o trotinetă electrică sau un ATV.
Cei doi băieți de 15 ani implicați în aceeași crimă au fost arestați preventiv. Aceștia sunt acuzați că au participat activ la uciderea victimei.
Crimă planificată în detaliu, cu o lună înainte
Potrivit anchetei, luni seară, cei trei băieți l-ar fi chemat pe Alin Mario Berinde la domiciliul copilului de 13 ani, sub pretextul că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21:30, adolescentul și-a luat trotineta electrică și a mers la întâlnire.
Ajuns acolo, unul dintre adolescenții de 15 ani l-ar fi lovit cu un topor, iar băiatul de 13 ani l-ar fi înjunghiat cu un cuțit. Ulterior, cei doi l-au chemat pe al treilea adolescent pentru a-i ajuta să scape de cadavru. Inițial, ar fi încercat să îl incendieze, apoi au ascuns trupul neînsuflețit, dezbrăcat și cu capul înfășurat într-o geacă, într-o groapă săpată anterior în grădina casei copilului de 13 ani. Crima ar fi fost plănuită cu aproximativ o lună înainte.
