Echipa națională de handbal masculin a României a fost învinsă de selecționata Danemarcei, marea favorită la trofeu, în a doua partidă de la Campionatul European, într-un meci disputat chiar în Danemarca, la Herning, scor 24-39.
În „Jyske Bank Boxen”, o sală plină ochi cu peste 12 500 de fani, printre care și o micuță, dar inimoasă galerie românească, România, o putem spune cu inima deschisă, nu s-a făcut deloc de rușine în fața multiplei campioane europene, mondiale și olimpice, despre chiar antrenorul nostru George Buricea declara că este echipa numărul 1 din lume.
A fost 22-17 la pauză pentru scandinavi, după un început mai mult decât promițător pentru băieții noștri, care au condus cu 2-0 și 3-1. Ultima dată am condus în minutul 6, cu 5-4, dar apoi, Pytlick și compania au pus stăpânire teritorial pe joc și au dominat clar în ofensivă, unde noi nu am putut stăvili atacurile în serie ale alb-roșilor.
Începutul părții secunde de meci a fost o catastrofă pentru noi. România în 17 minute abia a marcat două goluri, unul dintre ele prin Ghiță, însă impresia generală a fost că danezii fac ce vor cu apărarea noastră șvaițer.
Botea a mai luminat puțin parchetul pentru noi cu golurile sale de pe final, iar rezultatul ultim de pe tabelă a fost 39-24 pentru favorita numărul 1 de la aceste Europene, care a bifat azi a doua victorie, după cea din prima zi cu Macedonia, 36-24 atunci.
România mai are de jucat pe 20 ianuarie cu Maecedonia de Nord și va încheia aceste Europene.
