Tavan prăbușit într-o clasă de liceu din Botoșani. Un elev a ajuns la spital. Clădirea fusese recent reabilitată prin PNRR

Tavan prăbușit într-o clasă de liceu din Botoșani. Un elev a ajuns la spital. Clădirea fusese recent reabilitată prin PNRR
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incident s-a produs, miercuri, într-o sală de clasă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, după ce bucăți din plafon s-au desprins și au căzut peste catedră și prima bancă.

În momentul producerii evenimentului, în interior se aflau elevi, iar unul dintre aceștia a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit Monitorul de Botoșani.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au precizat că elevul se află în afara oricărui pericol.

Polițiștii s-au deplasat la unitatea de învățământ și au demarat verificări, fiind deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Clădirea unității de învățământ fusese reabilitată recent, în 2024, cu bani din PNRR.

Primarul din Botoşani, Cosmin Andrei, susţine că incidentul s-a produs din cauza uzurii naturale, a acumulării de umezeală şi a opririi bruşte a agentului termic pe perioada vacanţei, care a generat variaţii rapide de temperatură.

Edilul susţine că, în cazul lucrărilor de renovare energetică prin PNRR, derulate de Primăria Botoşani la liceul respectiv, „nu era obligatorie desfacerea tuturor tencuielilor, dacă expertiza şi proiectul tehnic nu impuneau această măsură”.

Potrivit edilului, lucrările au presupus: reabilitarea termică a elementelor de anvelopă şi parte vitrată a clădirii şi a sistemului de încălzire şi furnizare a apei calde de consum, instalarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de climatizare/ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, modernizarea instalaţiilor de iluminat, implementarea sistemelor de management energetic integrat şi a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald, modernizarea sistemelor tehnice şi lucrări la acoperiş.

Primarul din Botoşani mai spune că a cerut deschiderea unei anchete pentru întregul obiectiv şi că va dispune „măsurile necesare în cel mai scurt timp posibil”, lucrarea de reabilitare având o garanţie de 9 ani.

„Constructorul susţine că este un caz punctual şi va demara verificări de urgenţă a tuturor suprafeţelor”, adaugă primarul Cosmin Andrei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇