Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa au anunţat, luni, că au demarat o anchetă internă, după ce doi copii au intrat în moarte cerebrală în urma unor intervenţii chirurgicale în unitatea medicală. Comisia medicală întrunită a solicitat documentele în cele două cazuri.
”A fost demarată o anchetă internă. În această dimineaţă s-a întrunit o comisie medicală. S-au solicitat toate documentele în ambele cazuri semnalate şi la acest moment se analizează”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Crina Kibedi.
La sfârşitul săptămânii trecute, familia unui copil de doi ani şi cinci luni a acuzat cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa că nu l-ar fi îngrijit corespunzător, după ce a fost operat, deoarece fusese diagnosticat cu volvulus intestinal.
Ulterior, starea copilului s-a agravat, au apărut septicemia şi o disfuncţie multiplă de organe. Familia susţine că a lipsit consultul neurochirurgical timp de trei zile după operaţie şi că nu ar fi fost văzut de medicul de gardă timp de 24 de ore.
În prezent, copilul a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti şi se află în moarte cerebrală.
Al doilea caz este cel al unei fetiţei de şase ani, care a intrat în moarte cerebrală după ce a fost operată de apendicită la Spitalul Judeţean Constanţa.
