Berbec
Și astăzi ești pus pe șotii, iar asta îți poate crea neplăceri în relațiile cu cei apropiați. Fiind încă vacanță, în aer pluteşte izul distracției și al bucuriei de a fi împreună cu persoanele dragi. Folosește-ți rafinamentul și antrenează-i și pe ceilalți în activități distractive. Spre seară ar fi bine să alcătuiești programul zilelor următoare.
Taur
În familie se poate pune problema rezolvării urgente a unor reparații sau a cumpărăturilor necesare traiului cotidian. Se pare că deocamdată tu ești acela care este nevoit să suporte cheltuielile majore ale casei și membrilor familiei. Alege prioritățile care necesită bani și apoi ai încredere că le vei rezolva pe toate în mod onorabil.
Atmosfera astrală a lunii ianuarie 2026: O lună a clarității și a deciziilor curajoase
Gemeni
Dialogurile cu persoanele din anturajul apropiat sunt fructuoase, dar punctate și cu note amuzante. Temele abordate astăzi vizează personalitatea ta, modul de îmbunătățire a acesteia și felul în care reacționezi în fața evenimentelor cotidiene. Ia aminte la ce ți se spune și bucură-te că ai ocazia să întâlnești oameni care sunt sinceri cu tine.
Rac
Apar cheltuieli neașteptate fie pentru chestiuni legate de sănătate, fie pentru aspecte profesionale. Este posibil să fii nevoit să oferi cadouri pentru servicii sau favoruri de care, în aparență, ai nevoie pe moment. Fii prudent și chibzuiește pe îndelete situația în care te afli. Ziua predispune la fluctuații financiare, decizii grăbite și cheltuieli inutile.
Oracolscop 5 - 11 ianuarie 2026
Leu
Astăzi dorești să faci lucrurile numai cum crezi tu de cuviință. Totuși, ia o pauză și privește în jurul tău, la felul în care persoanele apropiate își rezolvă treburile. Pentru că mentalul este răscolit, există riscul fie să te subestimezi, fie să te supraestimezi. Un prieten de bună calitate îți va oferi sfaturi și soluții deosebite.
Fecioară
Ești sensibil astăzi și orice remarcă venită din partea celor apropiați te poate deranja serios. Ar fi bine să eviți compania oamenilor zgomotoși și a celor care doresc prea multe de la tine. Ai nevoie de odihnă, meditații în locuri sfinte și dialoguri interioare. Sănătatea necesită îngrijiri, dar nu se recomandă consultații și analize medicale.
10 afirmații pentru anul 2026: de ce ar trebui să-ți stabilești intenții, nu rezoluții
Balanță
Este o zi interesantă la capitolul prieteni și relații cu persoanele din anturajul profesional. Unii vor dori să afle cât mai multe despre tine, relațiile tale parteneriale și intențiile profesionale. Fii prudent și vorbește strictul necesar, pentru că sub o mască binevoitoare se ascund scopuri egoiste. Ar fi bine să renunți definitiv la unele relații.
Scorpion
La locul de muncă, ziua anunță forfotă, discuții aprinse, reuniuni oficiale importante. Se pare că ești pus în situația de a munci mult, dar plata aferentă eforturilor depuse se întrevede vag. Depinde numai de tine să-ți dozezi eforturile pentru a avea randamentul corespunzător planului profesional. Lucrează atât cât poți, fără a ieși în evidență.
Previziuni 2026: Trecutul a murit! Nu începe un an nou, începe o nouă eră!
Săgetător
Sunt momente bune pentru a-ți rafina mentalul, a fi autodidact, a învăța lucruri noi de la și prin alții. O discuție cu cineva experimentat în ale vieții îți va lămuri aspecte privitoare la îmbunătățirea personalității tale și a felului în care te raportezi la lume și evenimentele ei. Planificarea unor călătorii are, de asemenea, succes.
Capricorn
Ocupă-te de bugetul pentru următoarele săptămâni, deoarece sunt momente bune în acest sens. Poți planifica atât cheltuielile pentru cadouri, nevoi personale, nevoile familiei și casei, cât și achitarea facturilor, taxelor sau serviciilor de care beneficiezi tu și cei dragi. Este posibil să primești sprijin financiar și material de la rude sau dinspre segmentul profesional.
Vărsător
Privește la partenerul de viață sau la cei profesionali și observă cum își rezolvă aceștia îndatoririle cotidiene. Ai putea învăța multe de la ei, ai înțelege unde gafezi fără să-ți dai seama și, nu în ultimul rând, ai găsi soluții deosebite pentru a-ți rezolva îndatoririle tale. Cei dragi te sprijină necondiționat.
Pești
Este o zi cu multă muncă de rutină, însă vei avea succes în tot ce faci. Totul este să-ți dozezi eforturile, să-ți selectezi prioritățile și să ai încredere că vei rezolva totul foarte bine. Îți este favorizată munca în locuri familiare, dar mai ales acasă. Relațiile colegiale sunt bune, dar pot apărea animozități.
Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe
