Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Județean Constanța pentru a verifica situația gărzilor

Ministrul Sănătății trimite Corpul de Control la Spitalul Județean Constanța pentru a verifica situația gărzilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că va trimite Corpul de Control al MS la Spitalul Judeţean Constanţa şi va solicita, în paralel, Comisiei de Medicină a Muncii reevaluarea medicală a scutirilor de gardă.

Anunțul ministrului vine ca reacție la o declarație a managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, potrivit căreia, pe anumite secții, peste 70% dintre medici au scutire de gardă.

”Am urmărit declarația managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență din Constanța, potrivit căreia, pe anumite secții, peste 70% dintre medici au scutire de gardă. Vreau să fiu foarte clar de la început: nu generalizez și nu contest existența unor patologii reale, pe care le respect și le voi respecta întotdeauna. În orice colectiv există situații medicale obiective.

Însă o proporție de peste 70% este în afara oricărui cadru normal și indică faptul că, din punctul meu de vedere, acolo lucrurile au degenerat“, a transmis Alexandru Rogobete, duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a subliniat că a fost ferm de fiecare dată când au apărut astfel de fenomene în sistemul de sănătate și că va continua să fie la fel.

”Nu pot accepta situații în care restricțiile medicale par să existe doar în zona publică, dar nu și în activitatea din sistemul privat. Nu poți avea lombosciatică doar într-un spital public, dar să poți face fără probleme activitate medicală în altă parte. În același timp, vreau să spun deschis un lucru: fenomenul legat de gărzi există, îl cunosc și nu îl ignor. Este un subiect dificil, care ar fi trebuit abordat cu ani în urmă.

O vom face acum, cu dialog, cu echilibru și cu respect față de profesioniști, nu prin decizii abrupte sau impuse peste noapte. Dar, în acest proces, nu trebuie să uităm de pacienți. Un spital județean de urgență, care deservește o întreagă regiune, nu își poate permite să lase linii de gardă esențiale descoperite, indiferent de motivele și conflictele interne. Din punctul meu de vedere, nu este corect și nu este etic, iar acesta este motivul pentru care intervin direct”, a afirmat Rogobete.

Ministrul Sănătății a punctat că reforma gărzilor este una structurală și se află deja în curs de implementare.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Raluca Ştefan, a afirmat că sunt medici în unitatea medicală care fac kite, merg la sală sau pe care îi vede în cârciumi, dar care sunt scutiţi de gărzi pentru că nu pot sta mai mult de două ore în picioare.

Raluca Ştefan a precizat că aceşti medici sunt tineri, au până în 50 de ani. Ea a menţionat că 70% din personalul medical al spitalului nu face gărzi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇