Operațiunea „Absolute Resolve”: Cum a fost planificat și executat atacul SUA în Venezuela

Operațiunea „Absolute Resolve”: Cum a fost planificat și executat atacul SUA în Venezuela
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

După o operaţiune amplă, planificată meticulos, care a necesitat luni de pregătire şi ore de execuţie pe teren, Statele Unite au mobilizat peste 150 de aeronave într-o misiune de câteva ore pentru capturarea lui Maduro.

Generalul Dan Caine, preşedintele Comitetului şefilor de stat major din SUA, a descris operaţiunea de capturare a preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro ca fiind o operaţiune amplă, planificată meticulos, care a necesitat luni de pregătire şi ore de execuţie pe teren, relatează CNN.

„Această operațiune, denumită 'Absolute Resolve', a fost discretă, precisă și desfășurată în timpul orelor de întuneric maxim din 2 ianuarie. A reprezentat punctul culminant al unor luni întregi de pregătire și antrenament – o operațiune care, sincer vorbind, doar armata Statelor Unite o putea realiza”, a spus generalul Dan Caine sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Mar-a-Lago, în Florida

Caine a descris misiunea ca fiind o colaborare între toate ramurile armatei şi agenţiile de informaţii, care a necesitat luni de pregătire.

Aceasta a inclus urmărirea lui Maduro pentru a „înţelege cum se deplasa, unde locuia, unde călătorea, ce mânca, ce purta”, a spus Caine.

Conform CNN, în timpul verii CIA a plasat o echipă restrânsă în Venezuela pentru a supraveghea îndeaproape activităţile lui Maduro.

Vineri seara târziu, peste 150 de aeronave au decolat de la 20 de baze diferite de pe uscat şi mare din emisfera vestică. Printre acestea se aflau elicoptere care transportau o forţă militară de extracţie care şi-a început zborul spre Venezuela la doar 30 de metri deasupra apei, a menționat Caine.

Elicopterele, protejate de o serie de atacuri efectuate în zonă, au ajuns la complexul lui Maduro în jurul orei locale 2 dimineaţa.

Efortul de a-l captura pe Maduro şi pe soţia sa a necesitat multiple „acţiuni de autoapărare”, deoarece forţele au fost atacate, a menționat generalul american.

Aparatele au părăsit Venezuela în jurul orei locale 4:30.

Maduro şi soţia sa au fost transferaţi ulterior pe nava USS Iwo Jima, iar acum se află în drum spre New York pentru a fi judecaţi.

„Eşecul unei singure componente a acestei maşinării bine unse ar fi pus în pericol întreaga misiune, iar eşecul nu este niciodată o opţiune pentru forţele armate americane”, a conchis Dan Caine.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇