Trafic îngreunat de ninsoare pe Valea Oltului, utilaje de deszăpezire blocate de mașini între Novaci și Rânca. Ploaie înghețată și "șosele-oglindă" în Oltenia

Trafic îngreunat de ninsoare pe Valea Oltului, utilaje de deszăpezire blocate de mașini între Novaci și Rânca. Ploaie înghețată și "șosele-oglindă" în Oltenia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Circulația auto se desfășoară cu dificultate, vineri seară, pe Valea Oltului și pe DN 67C, între Novaci și Rânca, din cauza ninsorilor abundente. De asemenea, pe mai multe drumuri din Oltenia se semnalează fenomenul de ploaie îngheţată.

Potrivit DRDP Craiova, ninge puternic și se acționează cu utilaje cu lamă și material antiderapant pe DN 7 (Valea Oltului), iar șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție și să adapteze viteza la condițiile meteo.

Utilajele de deszăpezire, blocate de mașini

De asemenea, circulația rutieră este blocată pe DN 67C, pe sectorul Novaci – Rânca, din cauza valorilor foarte ridicate de trafic, în condițiile ninsorilor din zona montană.

"În prezent, utilajele de deszăpezire se deplasează cu mare dificultate din cauza aglomerației, ceea ce face imposibilă acționarea eficientă cu lamă și material antiderapant", precizează Compartimentul Comunicare al DRDP Craiova, potrivit News.ro.

Autoritățile fac apel către șoferi să elibereze carosabilul. "Facem apel către conducătorii auto care au autovehiculele parcate pe partea carosabilă să le mute de urgență, pentru a permite deblocarea traficului și intervenția utilajelor de deszăpezire".

În zona montană se înregistrează ninsori, iar DRDP Craiova subliniază necesitatea unei conduite responsabile în trafic.

"Condițiile meteo impun o colaborare responsabilă din partea tuturor participanților la trafic", transmit reprezentanții instituției, care "recomandă prudență, răbdare și respectarea indicațiilor autorităților din teren, pentru siguranța tuturor și reluarea circulației în condiții normale, cât mai rapid".

Trafic îngreunat în Cavnic

Circulația auto este îngreunată pe DJ. 184, în localitatea Cavnic, ca urmare a numărului ridicat de vehicule aflate în deplasare pe sensurile de mers spre pârtiile de schi, a anunţat IPJ Maramureş.

Totodată, îngreunarea traficului a fost accentuată de ninsoarea înregistrată pe anumite sectoare de drum.

Poliştii rutieri desfăşoară activităţi pentru fluidizarea traficului. De asemenea, în zonă acţionează utilaje de deszăpezire pentru curăţarea drumului.

"Conducătorilor auto care au ca direcţie de deplasare zona Maramureşului istoric, le recomandăm utilizarea rutei alternative D.N. 18 (Pasul Gutâi), în vederea scăderii timpilor de aşteptare în coloana formată pe D.J. 184", transmit autorităţile.

De asemenea, pentru a diminua riscul de accidente rutiere, autorităţile recomandă conducătorilor auto:

  • să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în teren;
  • să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul din faţă;
  • să evite manevrele de depăşire riscante.

"Reiterăm că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutate de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante", precizează IPJ Maramureş.

Prefectura judeţului Maramureş arată că, având în vedere redirecţionarea traficului rutier de pe drumurile judetene din zona localităţilor Baia Sprie, Cavnic, Budeşti, spre DN18 Pasul Gutâi, au fost luate măsurile necesare pentru intervenţia utilajelor de deszăpezire pe drumul naţional.

Prefectura anunţă că sunt în actiune opt utilaje în Pasul Gutai cu lamă şi material antiderapant.

Ploaie înghețată transformă în patinoare șoselele din Oltenia

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) avertizează că pe mai multe drumuri din Oltenia se semnalează fenomenul de ploaie îngheţată.

"ATENŢIE – FREEZING RAIN (ploaie îngheţată), fenomen meteo deosebit de periculos. Mai multe zone din Oltenia. Freezing rain este unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo pentru trafic. Ploaia îngheaţă instantaneu la contactul cu carosabilul rece şi formează un strat de gheaţă invizibil, extrem de alunecos", scrie CNAIR într-o postare pe Facebook.

Compania prezintă şi pericolele majore ale acestui fenomen meteo:

  • carosabil "oglindă", greu de observat;
  • aderenţă aproape inexistentă; distanţă de frânare mult mărită;
  • risc ridicat de derapaje şi accidente, chiar şi la viteze mici.

CNAIR vine cu o serie de recomandări pentru şoferi:

  • reduceţi viteza la minimum;
  • păstraţi distanţă mare faţă de alte vehicule;
  • evitaţi frânările şi manevrele bruşte;
  • folosiţi frâna de motor;
  • evitaţi deplasările neesenţiale;
  • atenţie sporită pe poduri, pasaje, viaducte şi în zonele umbrite.

Potrivit CNAIR, drumarii intervin permanent cu utilaje şi material antiderapant, însă, în condiţii de freezing rain, efectul este temporar.

"Important: acest fenomen nu permite acţionare preventivă – gheaţa se depune peste materialul antiderapant, formând un pod de gheaţă. Dacă sunteţi surprinşi în trafic, opriţi în siguranţă în afara părţii carosabile şi aşteptaţi intervenţia utilajelor", subliniază CNAIR.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇