Fostul premier Vlad Filat, dat în urmărire internațională de Interpol

Fostul premier Vlad Filat, dat în urmărire internațională de Interpol
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internațională de Interpol, în baza unei notificări emise de Biroul Central Interpol Paris.

Informația, transmisă sâmbătă de agenția Moldpres, a fost confirmată oficial de Inspectoratul General al Poliției, prin purtătorul său de cuvânt, Diana Fetco. Potrivit acesteia, autoritățile moldovene au fost notificate că Vlad Filat este căutat internațional „cu scop de arest”.

Conform Constituției Republicii Moldova, cetățenii moldoveni nu pot fi extrădați sau expulzați din țară. Totuși, șeful Poliției a explicat că, în cazul în care Vlad Filat ar părăsi Republica Moldova și ar călători într-un stat din spațiul Schengen, autoritățile locale ar fi obligate să îl rețină, în baza alertei Interpol.

Măsura vine după ce, la începutul lunii decembrie, o instanță din Franța l-a condamnat în lipsă pe Vlad Filat la doi ani de închisoare și o amendă de 100.000 de euro, într-un dosar de spălare de bani.

După publicarea deciziei, Filat a reacționat pe rețelele sociale, susținând că hotărârea instanței franceze ar avea legătură cu un dosar mai vechi privind partajarea bunurilor după divorțul său din 2012 și că ar fi „motivată politic” și „influențată din Republica Moldova”, potrivit Ziarului de Gardă.

Ulterior, fostul premier a publicat un mesaj scurt, cu tentă ironică, pe rețelele sociale: „Mulțumesc, Maia!”, o aparentă referire la actualul președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu.

Cazul readuce în atenție trecutul controversat al lui Vlad Filat, una dintre figurile centrale ale marilor dosare de corupție din Republica Moldova din ultimul deceniu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇