Radu Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham la doar doi ani după transferul în valoare de 25 de milioane de euro.
Situația fundașului român la Spurs este una neclară, iar acest context mai multe cluburi sunt interesate de transfer
Până acum, AS Roma, Fiorentina, AC Milan și Napoli au analizat posibilitatea unui transfer, însă pe listă a apărut și un nume greu. Jurnalistul Ekrem Konur notează că Juventus urmărește atent situația lui Drăgușin și ia în calcul aducerea sa pentru întărirea defensivei.
Gruparea din Torino caută un fundaș central, iar revenirea „Dragonului” este văzută ca o variantă de luat în calcul.
Planul ar presupune un împrumut până la finalul sezonului, cu opțiune de cumpărare în vară. Deocamdată, rămâne de văzut dacă negocierile vor avansa și dacă internaționalul român va reveni în Serie A.
Drăgușin a ajuns la Juventus în 2018, la vârsta de 16 ani, evoluând inițial la formațiile de juniori. Ulterior, a bifat patru apariții la prima echipă, alături de care a câștigat Supercupa Italiei. A urmat o perioadă cu împrumuturi la Sampdoria și Salernitana, iar în 2022 a ajuns la Genoa, club care l-a transferat definitiv un an mai târziu.
În acest moment, Tottenham nu a oferit un răspuns clar în privința plecării lui Drăgușin de sub comanda lui Thomas Frank. Totuși, potrivit Tuttomercatoweb, Spurs ar fi dispusă să accepte doar o ofertă de transfer definitiv cel puțin egală cu suma plătită inițial, respectiv 25 de milioane de euro.
