CFR Cluj se pregătește să vândă încă un titular în această iarnă.
Mijlocașul Meriton Korenica are o ofertă de 2 milioane din Cipru, de la Apollon Limassol, conform Gsp.ro.
Ciprioții sunt gata să îi ofere lui Meriton Korenica un salariu anual de aproximativ 500.000 de euro.
Mijlocașul a adunat 79 de apariții în tricoul lui CFR Cluj, reușind să marcheze 18 goluri și să contribuie cu 14 assist-uri.
De-a lungul carierei, fotbalistul kosovar a mai jucat la KF Rahoveci, Shkendija Tetovo, Metalurg Skopje, FC Liria, FC Prishtina, FC Ballkani și Manisa FK, înainte de a ajunge în Gruia. Korenica are șase prezențe în selecționata Kosovo.
Nu este primul internațional kosovar vândut recent de CFR Cluj, ardelenii încasând 1.500.000 de euro și în urma transferului lui Lindon Emerllahu la Polissya Zhytomyr, formație din Ucraina.
