Nicușor Dan, către magistrați: De ce nu ați dat sistemul în judecată? Reforma Justiției va dura

Nicușor Dan, către magistrați: De ce nu ați dat sistemul în judecată? Reforma Justiției va dura
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan a declarat, într-o întâlnire cu români din Londra, că sistemul de justiție are probleme reale, dar schimbările nu pot fi făcute rapid și fără probe.

El s-a întrebat public de ce magistrați pensionați, care reclamă abuzuri și au la dispoziție toate instrumentele legale, nu au acționat în instanță împotriva sistemului, invocând propriul exemplu din perioada în care, ca cercetător, a dat statul în judecată pe teme de urbanism.

Șeful statului a vorbit despre puterea excesivă a președinților de instanță, despre lipsa de meritocrație în promovări, despre necesitatea unei dezbateri largi și a unor modificări legislative făcute în timp, dar și despre dosarele tergiversate, alegerile anulate și campaniile de dezinformare.

El le-a cerut oamenilor să își tempereze așteptările, subliniind că reformele vor veni, dar nu peste noapte.

Iată câteva dintre declarațiile președintelui Nicușor Dan, spicuite din ştirile News.ro:

  • „Acum 20 de ani, eu eram un cercetător la Institutul de Matematică, mă preocupa urbanismul în Bucureşti şi am avut curajul să dau sistemul în judecată. De ce nişte magistraţi care au ieşit la pensie şi care îşi permit şi care au toate instrumentele justiţiei, de ce nu au făcut asta până în momentul ăsta? Asta e o întrebare pe care mi-o pun”
  • „Se vor întâmpla nişte lucruri în justiţie, dar trebuie să vă modulaţi aşteptările, pentru că o să dureze”
  • „Preşedinţii de instanţă au multă putere, mult prea multă şi asta e chestiune legislativă”
  • „Sunt de acord cu faptul că concursurile nu sunt… din cauza că sunt bazate numai pe nişte lucrări şi pe un interviu care este, evident, subiectiv, nu totdeauna oamenii sau... se întâmplă ca oameni buni să nu promoveze, ba chiar unii nici nu mai concurează ştiind că nu o să promoveze”
  • „Avem nişte probleme în sistemul de justiţie, dar în justiţie, când afirmi nişte lucruri, trebuie să le şi dovedeşti”
  • „Adică cumva multă lume mi-a spus că e aşa, dar trebuie să venim şi cu probe”
  • „Dăm microfon tuturor celor care reclamă abuzuri, după care vom da microfon celor care se vor apăra. Şi o să avem o dezbatere, să modificăm, dar nu vreau să facem asta într-o săptămână, în zece zile, în două luni, aşa, ca să fie ceva stabil”
  • „Deci că s-a organizat cu trei luni înainte sau că s-a organizat cu trei luni după (concurs pentru şefia ÎCCJ - n.red.), într-adevăr a fost o ilegalitate. Dar întrebarea este de ce nu a avut doamna Savonea contracandidat (la şefia Înalte Curţi - n.red.). Pentru că peste trei luni s-ar fi întâmplat aceleaşi lucruri”
  • „Este o chestiune şi de corp profesional, pentru că oamenii ăştia din CSM, aşa cum sunt ei, au fost aleşi de colegii lor, a fost o campanie electorală în interiorul profesiei. Unii şi-au făcut campanie şi au fost aleşi, alţii nu şi-au făcut campanie şi poate au fost mult mai buni decât ăia care sunt, dar nu au candidat”
  • Despre anularea alegerilor - „Am avut un candidat (Călin Georgescu - n.red.) care a declarat zero cheltuieli şi am avut cheltuieli dovedite pentru el de cel puţin un milion de euro”
  • „Cea mai mare parte din răspuns este că noi avem o campanie de manipulare, dezinformare a Rusiei de 10 ani. Dar pentru asta statul român nu a venit cu dovezi şi o să venim”
  • „Eu sunt preşedintele României, trebuie să reuşesc să lucrez cu o majoritate de 50%”

La întâlnire, românii au afișat mesaje precum „Hoţii prinşi, nu prescrişi” și au scandat „Nicuşoare, nu mai sta, apără Justiţia!”, cerând acțiuni concrete pentru apărarea independenței Justiției și sancționarea corupției.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇