FCSB a câștigat, luni, scor 2-0, în deplasare cu Unirea Slobozia, în etapa a 20-a din Superliga. Roș-albaștrii s-au apropiat, astfel, la două puncte de primul loc de play-off.
Prima repriză a fost una lentă, moale, lipsită de ocazii. Alexandru Pantea a ratat cea mai importantă șansă de gol în minutul 9, când Robert Popa i-a parat o lovitură de cap din apropiere.
La pauză a fost 0-0, după o repriză în care Unirea Slobozia nu a contat în atac, iar FCSB a fost lipsită de strălucire.
Repriza secundă a început cum nu se poate mai bine pentru FCSB, cu o ocazie mare de gol ratată de Stoian, cu capul, în minutul 52. A urmat eliminarea lui Șerbănică, în minutul 57, care a văzut cartonașul roșu pentru un fault într-o situație clară de gol.
Lixandru a deschis scorul pentru FCSB în minutul 62, cu latul din apropiere, după un corner executat bine Tănase și o schemă bine pusă în aplicare. Trei minute mai târziu, Stoian a lovit bara după o pasă primită de Olaru în mijlocul careului.
În minutul 74, mingea a căzut pe brațul lui Hamdiu în careu, dar în loc de penalty pentru FCSB s-a dictat un ofsaid în prealabil, după intervenția VAR. Stoian a înscris și el, până la urmă, în prelungirile partidei din interiorul careului. Meciul s-a terminat cu o victorie pentru FCSB, 2-0, în deplasare.
În urma succesului, FCSB a acumulat 28 de puncte și urcă pe locul 9, la doar două puncte de primul loc de play-off. De cealaltă parte, Unirea Slobozia a ajuns la a noua înfrângere consecutivă în Superliga, pe locul 13, cu 18 puncte.
