Când va prelua Ciprian Ciucu funcția de primar general? Răspunsul e în lege, chiar dacă mici surprize de procedură pot apărea oricând.
Ca să înțelegem mai bine, am analizat cadrul legal cu ajutorul lui Septimiu Pârvu, expert în bună guvernare și procese electorale la EFOR.
Iată concluziile.
Legile care stabilesc termene, în ceea ce privește validarea și preluarea mandatului de primar general sunt:
- 115/2015 „pentru alegerea autorităților administrației publice locale”
- OUG 57/2019, actualizată (mai cunoscută sub denumirea de Codul Administrativ).
Încă se pot contesta alegerile. Deși e improbabil
Primele prevederi analizate sunt cele din Legea 115/205.
„Trebuie, mai întâi, să ținem cont că anumite termene din lege se înjumătățesc (la alegeri parțiale cum au fost cele de la PMB - n.red.).
În mod normal, sunt 48 de ore în care se pot depune cereri de anulare a alegerilor, într-o circumscripție. În acest caz, vorbim despre 24 de ore. Suntem, la această oră, în perioada în care încă se pot depune astfel de cereri.
Dar bănuiesc că diseară vom avea procesul verbal de la biroul electoral de circumscripție.
Acest proces verbal trebuie să ajungă la instanță. La Tribunalul București, având în vedere că e vorba despre alegeri pentru funcția de primar general. Și aici termenul menționat în lege este 48 de ore. Dar înțelegerea mea este că se va reduce la jumătate (fiind alegeri parțiale - n.red.).
Deci în cursul zilei de mâine (marți, 9 decembrie – n.red.) ar urma să ajungă la Tribunalul București acest proces verbal.
Și cam aici ne oprim cu prevederile legii 115/2015”, a explicat Septimiu Pârvu pentru Spotmedia.ro.
20 de zile pentru validarea mandatului
Ulterior, contează prevederile Codului Administrativ.
„La Articolul 49 se menționează că «mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor» (nu e menționat că ar fi un termen maximal, ci formularea este precisă «în termen de 20 de zile – n.red.).
Putem să ne gândim și la prevederea din Legea 334/2006 (privind finanțarea activității partidelor politice – n.red.) care prevede că toți competitorii electorali trebuie să depună – în termen de maxim 15 zile de la finalizare alegerilor – raporturile de venituri și cheltuieli.
Acele raporturi trebuie validate. E o condiție. Fără rapoarte depuse, primarul nu-și poate prelua mandatul.
Bănuiesc eu că – fiind vorba despre niște alegeri parțiale – acel termen de 15 zile ar putea fi scurtat. Fiind o campanie mai scurtă și mai puțini bani în discuție, cred că s-ar putea mișca lucrurile puțin mai repede.
Apoi, instanța decide (validarea sau invalidarea primarului – n.red.). Urmează un termen de 2 zile pentru contestare. Și un termen de 5 zile pentru soluționare.
Toată povestea asta ar dura, maximal, 30 de zile. Deci cam până la finalul primei săptămâni din ianuarie.
Apoi, în maxim 30 de zile, trebuie să depună jurământul. Dacă nu se întrunește în ședință Consiliul General în această perioadă, se poate și în fața unui judecător”, a declarat Septimiu Pârvu pentru Spotmedia.ro.
Ciucu: o lună și jumătate, două, în care să mă pun la punct
Ciprian Ciucu a declarat – în dimineața zilei de luni, 8 decembrie – că „va urma o perioadă de aproximativ o lună și jumătate, două, în care va trebui să mă pun la punct cu tot ce se întâmplă în Primăria Capitalei.
Deci va fi o perioadă în care voi acumula multe informații, o perioadă prin care îmi voi contura și mai bine viziunea”.
