Erling Haaland egalează record după record în Premier League

Erling Haaland egalează record după record în Premier League
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Erling Haaland are un start de sezon excelent și este în formă maximă la Manchester City. Evoluțiile bune din startul sezonului l-au ajutat să egaleze noi recorduri, dar și să își îmbunătățească statisticile din ultimii ani.

Atacantul norvegian a marcat de două ori în victoria pe care Manchester City a reușit-o în partida cu Bournemouth, scor 3-1 și o dată în derby-ul cu Liverpool (după ce a ratat un penalty în minutul 13). Astfel, Haaland a ajuns deja la 14 goluri înscrise pentru City în cele 11 etape scurse din Premier League.

În noiembrie, Haaland a egalat un record important din istoria Premier League. Este doar a treia oară când un fotbalist marchează minim 13 goluri în primele 10 runde din Premier League. Ultima dată a reușit această performanță tot Haaland, în sezonul 2022/2023, când punctase de 15 ori. Primul care a ajuns la această bornă a fost Les Ferdinand, cu 13 reușite în sezonul 1995/1996.

În același timp, Haaland a mai stabilit o altă bornă importantă. Norvegianul a devenit al treilea jucător din istoria Premier League cu două sau mai multe goluri în patru meciuri consecutive de pe teren propriu. Au mai reușit această performanță Robbie Fowler, cu 4 meciuri la rând cu minim dublă în sezonul 1995/1996, și Luis Suarez, cu 5 meciuri la rând cu minim dublă în sezonul 2013/2014.

„Trebuie să ignor aceste recorduri. Chiar nu îmi stă mintea la ele, nu vreau să mă gândesc la ele. E ultimul lucru la care mă gândesc. Eu sunt concentrat să ajut echipa să câștige meciuri. Asta este meseria mea și mă concentrez pe asta. Știu că este plictisitor, vă așteptați să zic contrariul, dar lucrurile nu stau așa”, a spus Erling Haaland.

Chiar dacă nu este cu gândul la recorduri, presa din Anglia scrie deja că, dacă o va ține așa, Haaland ar putea doborî recordul de goluri marcate în Premier League de Alan Shearer. Norvegianul este la cota 98 în Premier League, în timp ce Shearer a dat cu 162 mai mult. Totuși, Haaland are mulți ani în față în Premier League și poate doborî acest record.

E favorit să câștige un trofeu important

Statisticile lui Haaland din acest sezon sunt impresionante. El a jucat 10 meciuri și are o medie de 1.36 goluri/meci. Practic, la fiecare 66 de minute jucate, norvegianul a reușit să înscrie. A trimis 43 de șuturi, iar în 30% din cazuri acestea s-au transformat în gol. Precizia șuturilor sale este de 58%.

Cu cele 14 goluri marcate, Haaland a luat un avans confortabil în fruntea clasamentului golgheterilor din Premier League. Igor Thiago (8 goluri), Antoine Semenyo (6 goluri), Danny Welbeck (6 goluri) și Jean-Philippe Mateta (6 goluri) sunt următorii clasați.

Day in the Life of a pro footballer: Erling Haaland

În aceste condiții, Haaland este favoritul caselor de pariuri online pentru câștigarea trofeului PFA Player of the Year. El a mai câștigat trofeul în sezonul 2022/23, iar acum are prima șansă, cotele fiind următoarele:

  • Erling Haaland (Manchester City) - 2.75
  • Gabriel Magalhães (Arsenal) - 5.00
  • Bukayo Saka (Arsenal) - 11.00
  • Declan Rice (Arsenal) - 11.00
  • Martin Ibanez Zubimendi (Arsenal) - 35.00

Presa din Spania anunță interesul lui Real Madrid pentru Haaland

Conform informațiilor apărute în presa din Spania, Real Madrid este din nou interesată să îl transfere pe Erling Haaland. Atacantul norvegian mai are contract cu Manchester City până în 2034, astfel că va fi greu ca gruparea de pe Etihad să fie de acord cu această mutare.

Totuși, conform presei din Spania, Real Madrid va miza pe faptul că Haaland își va dori o nouă provocare în carieră și va încerca să îl aducă în 2026 sau 2027. Suma vehiculată de spanioli pentru ca acest transfer să se facă este de aproximativ 200 de milioane de euro, atât cât este clauza sa de reziliere la Manchester City. Până să se ajungă la acest posibil transfer, Haaland este concentrat pe munca de la City și este gata să scrie noi pagini de istorie.