Presa americană, surprinsă total de o dezvăluire făcută de Simona Halep

Presa americană, surprinsă total de o dezvăluire făcută de Simona Halep
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Presa americană s-a declarat total surprinsă de o dezvăluire făcută de Simona Halep.

Într-un interviu acordat recent, Simona a spus că nu știa că se va retrage definitiv din tenis când a intrat pe teren în meciul cu Lucia Bronzetti de la Transylvania Open.

Sportiva noastră a spus că a luat această decizie în timpul meciului, văzând că nu mai poate face față ritmului.

Această dezvăluire i-a surprins pe jurnaliștii de la Tennis World USA, care s-au declarat total surprinși.

„Simona Halep șochează cu o confesiune despre retragere! Sportiva a făcut o dezvăluire-bombă despre decizia luată în februarie”, a scris Tennis World USA.

"Nu am decis să mă retrag înainte să intru pe teren la Cluj-Napoca. M-am gândit o vreme la asta, dar nu era stabilit când am intrat pe teren că în acel meci mă voi retrage. Dar am simțit că locul meu nu mai este acolo. Am simțit fizic, aveam probleme la genunchi și mă durea. Așa că după ce am pierdut primul set, am luat decizia și am spus: Mă opresc după asta!", a fost declarația făcută de Simona Halep.

Simona Halep a avut o carieră impresionantă în tenis. Ea a câștigat două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, a jucat alte trei finale (două la Roland Garros și una la Australian Open). Simona a fost lider mondial în clasamentul WTA timp de 64 de săptămâni.

În 2022, Simona Halep a fost depistată pozitiv la Roxadustat, după un meci jucat în primul tur la US Open cu Daria Snigur pe 29 august. De atunci a început perioada nefastă pentru Simona. ITIA a dictat, inițial, o suspendare patru ani pentru româncă, redusă la TAS la doar nouă luni.

Halep a revenit în tenis în martie 2024, după un an și jumătate în care a stat pe bară, suspendată provizoriu, în așteptarea verdictului ITIA. De atunci, Simona Halep a jucat șase meciuri și a câștigat doar unul, cu Arina Rodionova la Hong Kong, în octombrie 2024, iar de la începutul lui 2025 s-a retras.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri despre Simona Halep!