Ziua 1363 - Navă în flăcări, aproape de Tulcea. Copii loviți cu racheta. Macron și Zelenski semnează pentru 100 de Rafale. Avertisment: Rusia ar putea ataca NATO în 2-4 ani (Foto&Video)

<span style="color:#990000;">Ziua 1363</span> - Navă în flăcări, aproape de Tulcea. Copii loviți cu racheta. Macron și Zelenski semnează pentru 100 de Rafale. Avertisment: Rusia ar putea ataca NATO în 2-4 ani (Foto&Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

În ziua 1363 de război, forțele ruse au atacat zone din Ucraina aflate în apropierea frontierei cu România.

Autoritățile române au decis evacuarea locuitorilor din Plauru, județul Tulcea, după ce o navă plină cu 4.000 de tone de GPL a fost lovită de dronă pe malul ucrainean al Dunării. Nava a luat foc şi e pericol de explozie.

MApN a confirmat că nu au fost detectate pătrunderi neautorizate de drone în spațiul nostru aerian.

Pe front, o rachetă rusească a lovit orașul Balakliia, din estul Ucrainei, omorând trei persoane și rănind 13, inclusiv patru copii.

De cealaltă parte, pene de curent au fost raportate în Donețk, zona ocupată, în urma unui atac care ar fi vizat o substație electrică.

Pe plan diplomatic, președintele Volodimir Zelenski, care s-a aflat luni dimineață la Paris, unde a semnat cu Emmanuel Macron un acord ce deschide calea pentru achiziția de către Ucraina a până la 100 de avioane de luptă Rafale și noi sisteme de apărare aeriană franceze.

Zelenski își va continua turneul european la Madrid, după ce ieri Ucraina a semnat un acord strategic cu Grecia pentru furnizarea de gaze americane.

Kievul are nevoie de peste 71 de miliarde de euro în 2026, majoritatea pentru apărare, în timp ce UE discută folosirea activelor rusești înghețate. Parisul cere garanții juridice și financiare stricte.

În SUA, Donald Trump și-a dat acordul pentru o legislație menită să impună sancțiuni severe oricărei țări care continuă afacerile cu Rusia, inclusiv Iranului.

Pe de altă parte, comisarul european pentru Apărare avertizează că Rusia ar putea testa unitatea NATO în 2-4 ani, cu statele baltice printre țintele probabile.

RO-Alert de drone şi sat evacuat din Tulcea

  • Forțele ruse au atacat, în noaptea de duminică spre luni, zone din Ucraina aflate în apropierea frontierei fluviale cu România, în proximitatea județului Tulcea. Sistemele de monitorizare ale Ministerului Apărării Naționale (MApN) au detectat ținte în spațiul aerian ucrainean, fapt ce a dus la emiterea unui mesaj RO-Alert către populația din nordul județului Tulcea, în jurul orei 02:30.
  • MApN a confirmat că nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, dar va executa cercetări în zonele de risc și condamnă ferm atacurile Federației Ruse împotriva infrastructurii civile ucrainene.
  • În timpul alertei, dispeceratul ISU „DELTA” Tulcea a recepționat patru apeluri la 112, în care cetățenii au semnalat zgomote specifice bombardamentelor.
  • De dimineaţă, autoritățile au decis evacuarea locuitorilor din Plauru, după ce o navă plină cu 4.000 de tone de GPL a fost lovită de dronă pe malul ucrainean al Dunării. Nava a luat foc şi e pericol de explozie.

Evoluţia pe front

  • Copii răniţi de rachete - Un atac cu rachete ruseşti asupra oraşului Balakliia, din estul Ucrainei, a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor 13, printre care patru copii, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei. Atacul nocturn a vizat centrul oraşului, spune Vitali Karabanov, şeful administraţiei militare din Balakliia. Nouă dintre răniţi au fost spitalizaţi. În urma atacului, a ars un bloc. De asemenea, mai multe mașini au luat foc. A fost avariată și o grădiniță.
  • Pene de curent au fost raportate în zonă ocupată de forțele ruse din regiunea Donețk, în urma unui atac care ar fi vizat o substație electrică din apropiere. Conform canalului Telegram ExileNova+, substația electrică Chaikine ar fi fost avariată în urma atacului, însă armata ucraineană nu a comentat încă incidentul. Ucraina lansează în mod obișnuit lovituri împotriva instalațiilor militare și industriale din Rusia și din teritoriile ocupate.
  • Lupte grele în nordul Kupianskului - Forțele ucrainene continuă operațiunea de eliminare a ultimilor militari ruși rămași în nordul orașului Kupiansk, a declarat lt.col. Viktor Trehubov. „Nu voi spune că e ușor, dar fiind tăiați de principalele rute de aprovizionare, sunt într-o situație mult mai rea decât apărătorii noștri în momentele cele mai dificile”, a spus el. Trehubov subliniază riscurile specifice luptelor urbane și afirmă că rușii depind acum aproape exclusiv de drone pentru aprovizionare. Orice încercare de a trimite vehicule în cartierele de nord este blocată de loviturile ucrainene. În paralel, Forțele pentru Operațiuni Speciale au publicat imagini cu luptele intense purtate în oraș.

Alte informaţii relevante

  • Acord pentru 100 de avioane de luptă Rafale din Franța - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele francez Emmanuel Macron au semnat o scrisoare de intenție privind posibila achiziție de către Ucraina a până la 100 de avioane de luptă Rafale, primul astfel de acord dintre cele două state. Documentul, parafat pe pista aeroportului militar Villacoublay, prevede un cadru pe zece ani pentru potențiale contracte de înzestrare cu echipamente militare franceze - de la Rafale cu armamentul aferent până la sisteme radar, drone și noua generație de apărare aeriană SAMP-T, aflată în dezvoltare. Vizita marchează cea de-a noua deplasare a lui Zelenski la Paris de la invazia rusă. Macron a numit momentul „Zi mare”, într-o postare pe X.
  • Acord strategic cu Grecia - Ucraina și Grecia au semnat la Atena un acord strategic de furnizare de gaze naturale lichefiate (GNL) de proveniență americană, menit să sprijine Kievul pe parcursul iernii, în perioada decembrie 2025 - martie 2026. Acordul, semnat de companiile naționale de gaze DEPA Commercial (Grecia) și Naftogaz (Ucraina) în prezența premierului grec Kyriakos Mitsotakis și a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, urmărește consolidarea securității energetice regionale, creând o nouă "arteră energetică sigură" de la sud la nord și ajutând Ucraina să facă față atacurilor rusești asupra infrastructurii sale, scrie Kiev Post.
  • Trump aprobă legislația de sancționare a Rusiei - Președintele american Donald Trump și-a exprimat sprijinul explicit pentru o propunere de lege bipartizană care ar impune sancțiuni severe oricărei țări ce continuă să facă afaceri cu Rusia, marcând astfel cea mai clară susținere a sa pentru eforturile Congresului de a bloca finanțarea Kremlinului, scrie Kiev Post. "Republicanii depun o legislație care sancționează foarte dur orice țară care face afaceri cu Rusia," le-a spus Trump reporterilor, adăugând: "Ei ar putea adăuga și Iranul la asta... orice țară care face afaceri cu Rusia va fi sancționată foarte sever." Această măsură reprezintă o extindere a acțiunilor luate recent de administrația Trump, inclusiv sancțiunile anunțate împotriva giganților petrolieri ruși Rosneft și Lukoil și impunerea de tarife de 50% Indiei, din cauza importurilor sale de petrol rusesc.
  • Comisia Europeană: Ucraina are nevoie de 71,7 miliarde de euro în 2026 - Potrivit unui document pregătit de Comisia Europeană, Ucraina va avea nevoie în 2026 de peste 71,7 miliarde de euro, dintre care 51,6 miliarde sunt destinate necesităților militare, a relatat Rikard Jozwiak. Documentul, cerut înaintea summitului european din 18-19 noiembrie, analizează opțiunile de finanțare pentru 2026-2027, inclusiv posibilitatea unor „împrumuturi de reparații” bazate pe activele rusești înghețate și alternative de sprijin. Calculul presupune că războiul s-ar putea încheia în 2026. Recent, Comisia a anunțat și aproape 6 miliarde € prin mecanismele ERA Loan și Ukraine Facility, în cadrul sprijinului financiar continuu acordat Kievului.
  • Franța: condiții stricte pentru folosirea activelor rusești - Benjamin Haddad, ministrul francez pentru Afaceri Europene, a detaliat condițiile impuse de Emmanuel Macron pentru acordarea unor împrumuturi de reparații pentru Ucraina pe baza activelor rusești înghețate. „Nu este o confiscare, ci un avans pe reparațiile rusești, în conformitate cu dreptul internațional”, a spus el. Parisul insistă ca schema să fie garantată prin bugetul UE și în cooperare cu țările G7, motiv pentru care unele state - precum Belgia - își exprimă îngrijorarea. O altă condiție esențială este „preferința europeană”: fondurile trebuie să sprijine achiziții din industria europeană de apărare și colaborarea acesteia cu industria ucraineană. O decizie finală este așteptată în decembrie.
  • Adolescenți forțați la muncă în tabere din Henicesk - Centrul Național de Rezistență avertizează că autoritățile de ocupație din Henicesk, regiunea Herson, folosesc o „comisie pentru afaceri juvenile” pentru a presa adolescenții din familii vulnerabile, scrie Ukrainska Pravda. Sub pretextul „educației patriotice”, tinerii sunt obligați să presteze muncă grea în regim de tabără: curățarea străzilor, plantări sau participări la evenimente propagandistice filmate pentru presa rusă. „Refuzul nu este o opțiune, familiile sunt supuse presiunilor și dosarelor administrative”, transmite NRC. Băieții de 16-17 ani sunt amenințați cu înscrierea accelerată în registre militare pentru orice comportament „necorespunzător”. Heniceskul devine „un exemplu terifiant al modului în care Rusia transformă copiii în unelte ale represiunii”.
  • Rusia ar putea ataca NATO în 2-4 ani - Comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius, a avertizat la Vilnius că Vladimir Putin ar putea încerca să lovească un stat NATO în următorii doi-patru ani, cel mai probabil în regiunea baltică. „Serviciile de informații din Germania, Danemarca, Finlanda, Olanda și din regiunea noastră arată că Putin ar putea testa Articolul 5 înainte de 2030”, a spus el. Kubilius a reamintit scenariul analizat de Carlo Masala privind ocuparea orașului Narva și dificultatea NATO de a reacționa unitar. Oficialul subliniază și existența Articolului 42(7) din Tratatul UE, considerat de unii chiar mai puternic decât Articolul 5. El cere integrarea Ucrainei în proiectele europene de apărare și valorificarea experienței sale de război.
  • HUR: echipamente din Asia de Est în armamentul rus - Serviciul ucrainean de informații militare (HUR) a publicat noi date despre echipamentele străine folosite în producția rusă de arme, evidențiind contribuția unor companii japoneze, coreene, taiwaneze și chineze. Printre echipamente se află centre de prelucrare de la Okuma, Matsuura, Hision, Samsung Machine Engineering și AKIRA SEIKI, utilizate pentru module UMPK, rachete precum Kh-59 și Kh-101, structuri pentru proiectile neghidate și stabilizatoare pentru mortar. HUR spune că aceste date susțin inițiativele de sancțiuni și urmăresc limitarea capacității industriei militare ruse. Zelenski declarase anterior că dronele și rachetele folosite pe 5 octombrie conțineau „peste 100.000 de componente străine”.



În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇