Federația Română de Fotbal a ales să protesteze masiv după incidentele grave din punct de vedere rasial, petrecute sâmbătă seara la Zenica, în partida în care Bosnia ne-a învins cu 3-1 în preliminariile CM 2026.
Prin vocea oficialului Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, România va face un memoriu către UEFA, ca urmare a insultelor făcute de fanii bosniaci, care au strigat minute în șir, în mai multe rânduri, “Țiganii, țiganii“, o scandare rasistă care nu a fost deloc băgată în seamă de brigada centralului Michael Oliver.
Mai grav, strigatele bosniacilor nu s-au oprit, chiar dacă s-a cerut prin stație de difuzare sonoră a stadionului ca ele să înceteze.
“(n.r. Veţi face un protest la UEFA?) Sigur că da. Acţiunile noastre au început încă din timpul meciului. Am spus că nu tolerăm aşa ceva. Evident că noi vom continua pentru că nu este normal să se întâmple aşa ceva.
Ăla a fost pasul 1 (n.r în care trimisul FRF, Cătălin Gheorghiu, a reclamat scandările). Mai trebuia pasul 2, dar ăla trebuia făcut de arbitru. După pasul 1 e responsabilitatea ta să duci mai depate pasul.
Nu s-a mai continuat procedura cu paşii următori. Nu ştiu de ce (n.r. nu s-a continuat procedura). Asta trebuie să ne spună ei. Bineînţeles că vom face o scrisoare în care o să raportăm ce ziceam aici“, a spus oficialul FRF pentru Fanatik.
În cazul în care forul de la Nyon, după ce va analiza cazul pe de-a întregul, va da dreptate federației noastre, federația din Bosnia se poate alege cu o amendă pentru scandările rasiste ale propriilor suporteri.
Se pare că furia fanilor de la Zenica ar fi pornit după ce cu câteva ore înainte de startul duelului, când presa a descoperit un banner scandalos al unei facțiuni de suporteri ai “tricolorilor” cu un mesaj ce elogia un criminal de război responsabil pentru moartea a mii de bosniaci.
D.A.
